Angajații Caselor de Asigurări de Sănătate protestează, astăzi, în fața Guvernului

Federaţia Sindicatelor Caselor de Asigurări de Sănătate (FSCAS), afiliată Blocului Naţional Sindical (BNS), organizează marţi o acţiune de pichetare a sediului Guvernului, începând cu ora 12:00.

Potrivit sindicatului, angajaţii din Casele de Asigurări de Sănătate din toată ţară continuă protestele şi o parte dintre aceştia vin la Bucureşti pentru a-şi exprima nemulţumirile.

„BNS, FSCAS şi conducerea CNAS au încercat rezolvarea problemelor de salarizare din această instituţie, promovând un proiect de lege pentru a genera suportul legislativ necesar corecţiilor salariale, în condiţiile în care salariaţii din aceste instituţii nu au beneficiat de niciun fel de creştere salarială din 2018 până în prezent! Aceasta, în ciuda faptului că, în perioada pandemiei de COVID-19, instituţia a funcţionat la capacitate maximă cu toţi salariaţii săi pentru a putea să asigure finanţările necesare tuturor furnizorilor de servicii de sănătate implicaţi. Deşi proiectul de lege trimis în Parlament viza în mod direct salarizarea lucrătorilor din CNAS, anumiţi miniştri şi parlamentari au intervenit prin amendamente pentru alte tipuri de categorii de salariaţi din sectorul de sănătate publică (nu puţini la număr), ce nu erau vizaţi de proiectul legii. În aceste condiţii, ne-am trezit în ultima săptămână de lucru a sesiunii parlamentare precedente (luna iunie a.c), că proiectul de lege ajuns pe agenda plenului Camerei Deputaţilor (camera decizională) a fost retras de la vot, motivul fiind că impactul financiar este unul foarte mare din cauza acestor noi amendamente”, menţionează BNS, pe pagina de Internet a organizaţiei.

Protestul din Piaţa Victoriei va avea loc între orele 12:00 şi 13:30. 

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI