Dosarul ROMPREST. Bogdan Adimi a fugit pe ușa din spate, de la audieri, ca să scape de presă

Bogdan Adimi a fost audiat la BCCO București, dar a reușit să se strecoare printre jurnaliști, în așa fel încât să nu fie luat de întrebări. Avocatul Ioan Georgescu a declarat că Adimi a stat foarte mult la audieri și că vor fi chemate în instanță și alte companii.

Bogdan Adimi a ieșit de la audieri și a reușit să se ascundă de jurnaliști. În urmă cu puțin timp s-au încheiat audierile la BCCO București într-un dosar cu miza. Administratorul societății Romprest a părăsit clădirea în așa fel încât să nu fie văzut de reporteri.

Citește și: Dosarul ROMPREST. Anca Alexandrescu: „Aștept rezultate de la procurori, nu doar audieri”

Avocatul Ioan Georgescu a declarat că Bogdan Adimi a stat foarte mult la interogatoriu și că vor fi chemate în instanță și alte companii care se află în strânsă legătură cu Romprest.

„Mare lucru nu vă pot spune, pentru că urmărirea penală e confidențială. Vă pot spune că a fost audiat Bogdan Adimi, vicepreședintele Consiliului de Administrație al Romprest, a dat o declarație în dosar, urmează ca organele de urmărire să-și facă treaba. Acuzațiile sunt destul de grave. Vorbim de delapidare, de evaziune fiscală, grup infracțional organizat, spălare de bani. Sunt acuzații grave, iar organele de poliție și parchetul trebuie să gestioneze tot probatoriul administrat. Adică, înscrisuri, declarații ale martorilor. A durat mult audierea pentru că Bogdan Adimi a avut mult de vorbit. Nu pot spune prejudiciul din dosar, pentru că ține tot de urmărirea penală, însă este foarte mare. Este prejudiciat bugetul statului, pentru că vorbim de evaziune fiscală, în primul rând, iar în al doilea rând este prejudiciat bugetul companiei Rompres, prin faptele de delapidare. Mă aștept să văd noi audieri în acest caz, pentru că au fost numite și alte societăți comerciale care au legătură cu persoane din conducerea Romprest. Vor fi depuse la dosar documente care să demonstreze relațiile contractuale între societăți căpușă și compania Romprest și urmează să se facă actele de urmărire penală. Noi asta ne dorim, să se facă lumină, să de facă dreptate, iar cei vinovați să plătească, iar compania Romprest să scape de problemele pe care le are. Dosarul este depus din 2022, iar după cum se vede lucrurile merg greoi. De exemplu, audierea lui Bogdan Adimi a început anul trecut, a fost întreruptă, iar acum a fost reluată. Dar am încredere în organele de urmărire penală că-și vor face treaba”, a declarat avocatul Ioan Georgescu.

Citește și: Dosarul Romprest. Mafia gunoaielor, destructurată. Bogdan Adimi, Capo di tutti capi care se lăuda cu legături cu Kovesi și Coldea, audiat la Poliție. Drăcea și Valache, și ei în vizor

Cum s-a prezentat Adimi la ultimele audieri din urmă cu una an  

Ultimele audieri care l-au avut in centru pe Bogdan Adimi pentru destructurarea mafiei gunoaielor din Sectorul 1 au avut loc in urma cu aproape un an!

Cele mai importante parchete din țară au intrat pe fir și desfășoară anchete incendiare la Romprest. Reamintim că Bogdan Adimi, directorul general adjunct al Romprest, este acuzat că face parte din grupul infractional organizat care a prejudiciat statul cu aproape 200 de milioane de euro. Adimi are, deja, statutul de suspect într-un dosar penal la Direcția Națională Anticorupție, în aceeași speță. 

Directorul general adjunct al Romprest, Bogdan Adimi, s-a prezentat atunci la sediul DIICOT în jurul prânzului. A discutat mai bine de 3 ore cu procurorii care investighează una dintre cele mai mari delapidări din România din ultimii ani. Acesta a venit la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism cu o cască pe cap, să nu fie recunoscut de jurnaliști.

Imagine

 
 

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI