CULISELE STATULUI PARALEL. Anca Alexandrescu: „Grindeanu și Umbrărescu trebuie să răspundă pentru ce s-a întâmplat la Călimănești”

Realizatoarea emisiunii CULISELE STATULUI PARALEL consideră că principalii vinovați în tragedia de la Călimănești sunt Dorinel Umbrărescu și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

„Umbrărescu și Grindeanu trebuie să răspundă pentru ce s-a întâmplat la Călimănești. Dirigintii de șantier nu există pe multe șantiere. În 9 din 10 nu există la șantierele acestea din infrastructură. Dirigintele ar trebui să fie prezent acolo non-stop. Șeful de la DRPV Iași, în urma unei decizii de la CNAIR, a preluat așa-zisa dirigenție.”

„9 din 10 șantiere nu au diriginte”

”Acesta spune că s-a retras și a numit pe altcineva. Numai că cel care a preluat s-a trezit cu un dosar penal. Domnul de la Botoșani, care se ocupa de securitatea muncii și sănătate pe șantierul de pe Autostrada Moldova, în luna august s-a trezit cu un dosar, fiind reclamat de două firme că-i santaja. El trebuia să dea avize pentru aceste firme. Se ducea peste ei, le spunea că sunt cu probleme, dar le promitea că îi rezolvă. Cam 10.000 de lei de firmă. El făcea afaceri în interes propriu și cu un start up pe care și l-a deschis. Este o adevărată cloacă, un sistem în putrefacție. Prefer să vorbesc despre astfel de lucruri, nu despre viețile persoanele ale politicienilor. Mă surprinde că Grindeanu nu și-a dat demisia până la această oră. Deciziile pe A7 sunt 100% luate pe mandatul lui. Și-a făcut, în schimb, timp să îl laude pe Umbrărescu. Firmele lui lucrează în trei schimburi. Dacă te uiți la companiile UMB, angajații reclamă că lucrează câte 15 ore, li se promit anumite condiții și se trezesc câte patru într-un container, urmăriți video non-stop, li se opresc și garanții din salariu. Cei de la Ministerul Muncii știu că acolo se lucrează 15 ore. De ce nu a fost controlată niciuna dintre firmele lui Umbrărescu”, a declarat Anca Alexandrescu.

Profituri fabuloase făcute cu nici 50 de angajați

Deține trei firme: Spedition UMB, SA&PE Construct și Tehnostrade, care au avut, în anul 2022, o cifră de afaceri de 1,1 miliarde de euro, în creștere cu circa 50% față de anul precedent. Are venituri atât de mari și din pricina faptului că multe dintre contractele sale sunt în colaborare cu CNAIR, Compania Națională de Administrate a Infrastructurii Rutiere.

Ultimele rapoarte care pot fi verificate cu privire la firmele lui Dorinel Umbrărescu sunt cele care arată situația din anul 2022. Potrivit datelor oficiale, firma Tehnostrade a avut, în 2022, afaceri de 1,7 miliarde lei. La final de an, a înregistrat un profit de 147,9 milioane. Spedition UMB, o altă companie pe care o deține, a avut un profit de 2,13 miliarde de lei, chiar dacă are doar 46 de angajați. La firma SA&PE Construct, profitul său a ajuns la un profit de 12,9 milioane de lei, chiar dacă are doar 3 angajați.

Umbrărescu, abonat la contracte imense cu statul

Redăm lista completă a contractelor pe care le are afaceristul cu statul, pentru a repara drumurile publice, dar și ce sume obține în urma serviciilor prestate:

Autostrada Lugoj – Deva, lotul 2 Margina – Holdea (9 km, din care 2 km cu tuneluri) – 1,8 miliarde lei

Autostrada Transilvania, lotul Mihăești – Zimbor (30 km) – 1,6 miliarde lei

Autostrada Transilvania, lotul Zimbor – Poarta Sălajului (12 km) – 836 milioane lei

Autostrada București Nord A0, lotul 2 (19 km) – 831 milioane lei

Autostrada București Nord A0, Lotul 4 (4,5 km) – 312 milioane lei

Drum Expres Craiova – Pitești, lot 3 (32 km) – 780 milioane lei (suplimentare de 110 milioane lei)

Drum Expres Craiova – Pitești, lot 4 (32 km) – 617 milioane lei

Drum Expres Brăila – Galați (12 km) – 371 milioane lei

Autostrada Modovei A7, Lotul 1 Buzău – Focșani (4,6 km) – 689 milioane lei

Autostrada Modovei A7, Lotul 2 Buzău – Focșani (30,8 km) – 1,3 miliarde lei

Autostrada Modovei A7, Lotul 3 Buzău – Focșani (36,1 km) – 1,4 miliarde lei

Autostrada Moldovei, A7 Lotul 4 Buzău – Focșani (10,94 km) – 760 milioane lei

Autostrada Moldovei, A7 Lotul 1 Focșani – Bacău (36 km) – 2,66 miliarde lei

Autostrada Moldovei, A7 Lotul 2 Focșani – Bacău (39 km) – 2,8 miliarde lei

Autostrada Moldovei, A7 Lotul 3 Focșani – Bacău (22 km) – 1,7 miliarde lei

Autostrada Moldovei, A7 Lotul 1 Bacău – Pașcani (30 km) – 1,8 miliarde lei

Autostrada Moldovei, A7 Lotul 2 Bacău – Pașcani (19 km) – 1,4 miliarde lei

Autostrada Moldovei, A7 Lotul 3 Bacău – Pașcani (29 km) – 1,7 miliarde lei

Centura Galați (30 km) – 705 milioane lei

Podul peste Siret Cosmești – 185 milioane lei.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI