Surparea Podului de la Brăila: Cum încearcă Grindeanu să ascundă incompetența instituțiilor din subordine. Dezvăluiri explozive la Culisele Statului Paralel

Scandalul în urma problemelor grave descoperite la podul de la Brăila scoate la iveală o serie de probleme în cadrul Ministerului Transporturilor păstorit de Sorin Grindeanu. În timp ce ministrul dă vina pe șoferii care au circulat cu tonaj mai mare decât cel admis, constructorul a venit cu explicații tehnice și aspecte care țin, de fapt, de instituțiile din subordinea lui Grindeanu. Subiectul a fost analizat la rece în cadrul emisiunii Culisele Statului Paralel, realizată de Anca Alexandrescu. 

Constructorul podului peste Dunăre de la Brăila, susține că asfaltul s-a deteriorat din cauza tirurilor care vin din Ucraina, și nu numai, care transportă cantități peste masa maximă permisă, stabilită la 40 de tone. 

Alan Scutti, tehnical manager Webuild, explică ce a dus la deteriorarea asfaltului la podul peste Dunăre, inaugurat cu mare fast în urmă cu două luni jumătate.

„Încărcări foarte excedente în timpul deschiderii, pe acest pod. Mai mult decât atât, podul are un tonaj maxim pentru 40 de tone. Să nu zicem că noi avem un control făcut în mod electronic care înregistrează tonajele excedente. Și, mai mult decât atât, am avut o perioadă de vară foarte caldă și s-a decis să reducem acest tonaj, până la data de 25 august, dacă nu mă înșel, la un maxim de 7,5 tone. Mulți oameni au observat acest lucru și întrebarea este și una de ce aceste făgașe sunt prezente doar pe calea 1, unde calea 1 este de la partea Jijilei spre Brăila și nu invers? Vă zic imediat de ce: toate camioanele încărcate în mod excedent, pe care vi l-am menționat, vin din Ucraina sau vin și din alte părți, din Constanța, de la Marea Neagră, nu știu, și din păcate și drumul care leagă și se leagă de contractul nostru refăcut, dacă nu mă înșel sau dacă nu e refăcut, era într-o stare excepțională, are niște făgașe incredibile”, spune Alan Scutti, tehnical manager Webuild. 

Denunțul care răstoarnă grupul-căpușă din Portul Constanța. Dezvăluiri explozive la Culisele Statului Paralel

Reprezentantul Webuild mai spune că podul peste Dunăre de la Brăila nu are o structură cu beton deasupra, este o structură metalică.  „În primul rând, îmi permite să zic două cuvinte referitor la normativul românesc care vorbește de mixturi asfaltice pe beton, pe poduri de beton. Din păcate, noi nu avem o structură cu beton deasupra, este o structură metalică ortotropă, deci nu are beton deasupra. Și ce înseamnă asta? Afectează primul strat de asfalt și celelalte. Poate într-un mod diferit, s-ar putea. Avem niște normative de referință în România? Nu cred!”, explică Alan Scutti.

Pentru ca pe viitor să nu mai existe astfel de probleme, o soluție ar fi instalarea de cântare înainte de pod. „Acest control al ISCTR trebuie să fie permanent”, afirmă Alan Scutti.

„Asta trebuia să fie făcută de la început, dacă mă întrebați pe mine, centrul care controlează aceste cântare se numește, dacă nu mă înșel, ISCTR, pe care dacă mă întrebați pe mine, ca fac zilnic acel drum și de mai multe ori, l-am văzut de foarte puține ori și de multe ori l-am văzut și în partea cealaltă a Brăilei.

Anca Alexandrescu: „Grindeanu nu e preocupat de greva CFR. El vrea să se remarce politic”

În primul rând, soluția principală este controlul. Noi ca firmă, am dat, am executat precum normativa ne-a sugerat, să zicem așa, s-au impus, de fapt, normativele impun, dar acest control al ISCTR trebuie să fie permanent, din punctul meu de vedere. Podul nu este un pasaj de tranzit pentru oricine. Vorbesc și de tancuri, vorbesc de orice. Are o limită de 40 de tone, trebuie să fie respectat, gata, nu este atât de greu!”, a declarat Alan Scutti.

ISCTR care se face că muncește

Într-o intervenție din cadrul emisiunii Culisele Statului Paralel, Ovidiu Barbier, fost director adjunct la CNAIR, a comentat pe acest subiect:

„Ce spune domnul este un amestec, un amestec intre faptul ca intr-adevar masa maxima autorizata pe drumurile nationale de categorie superioara si autostrazi este de 40 de tone, dar asta nu inseamna ca podul pe care dumnealor l-au construit trebuie sa reziste la un tonaj de 40 de tone. Este exclus asa ceva. Pe partea de normative – normativele exista, avem ARD 546/2013 care reglementeaza calea pe pod. Calea pe pod nu inseamna cale pe pod de beton”, a spus Ovidiu Barbier

Anca Alexandrescu: „Grindeanu e interesat de cerealele din Ucraina, nu de tragediile de pe șoselele României”

„Depasirile de sarcina pe osie s-au petrecut tot timpul si se petrec in continuare, este, daca vreti, un joc de-a hotii si vardistii aici, permanent au fost aceste situatii, dar trebuie sa diferentiem doua lucruri. Unul este faptul ca, cu siguranta, este necesar un control al ISCTR-ului, nu numai aici si in multe alte puncte din Romania care au probleme vizavi de tonajul depasit cu exces de tonaj pe osie, dar asta este un aspect si celalalt aspect este faptul ca din pacate din punctul meu de vedere, domnii de la WeBuild incearca sa ascundă cumva sub pres anumite aspecte legate de calitatea si de tot ceea ce trebuia sa faca vizavi de acest aspect”, a mai spus fostul oficial CNAIR.

„De ce nu se fac aceste controale, pentru ca acest ISCTR este în subordinea Ministerului Transporturilor. N-am auzit sa dea afara pe nimeni de la ISCTR. Nu accept ca ministrul Transporturilor să vină sa ne spuna ca din cauza transportatorilor s-a stricat podul ca nu au respectat tonajul, când institutia care verifica aceste lucruri este in subordinea lui. Ma deranjeaza ca ministrul Transporturilor vine si ne acuza pe noi, de vreme ce institutia care trebuie sa controleze tonajul este in subordinea lui si este clar ca nu isi face treaba. Pe de alta parte tot in subordinea lui este CNAIR-ul, care ar fi trebuit de mult timp sa ia masuri impotriva acestui constructor”, a comentat Anca Alexandrescu.

„S-au investit niste sute de milioane de euro din bani europeni in acest pod, s-a iaugurat cu pompa, vine Grindeanu si ii cearta pe romani spunand ca dupa ce ca s-a deschis cu program limitat, nu se circula noaptea. Am vazut ca ies suruburi, apoi am vazut ca s-a stricat asfaltul, si apoi vine Grindeanu si zice ”Voi sunteti nesimtiti, ca ati circulat cu mai mult decat trebuie”, a mai spus Anca Alexandrescu.

Sorin Grindeanu trimite jurnaliștii la plimbare

În cadrul unei conferințe de presă ministrul Grindeanu a fost întrebat de jurnaliști despre problemele la podul de la Braila si la neimplicarea instituțiilor din subordinea ministerului Transporturilor. Reacția oficialului de la transporturi a fost sa-i trimită pe jurnaliști să depună plângeri la alte instituții: 

„Dacă aveți semne de întrebare cu privire la selecția pentru Consiliul de Administrație, dacă există asemenea semne de întrebare de la cei care v-au scris întrebarea, vă rog să mergeți la instituțiile statului și să faceți declarație. Există miliție, DNA, DIICOT etc. Dacă aveți semne de întrebare, îndoieli vă rog să sesizați instituțiile statului și să faceți plângere, fără niciun fel de ezitare vă dau tot concursul. Transmiteti la cei care v-au pus întrebările că domnul Simu este în aceeași situație cu o doamnă primar, domna Clotilde Armand. Vă spune ceva?” 

 

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI