Este oficial: Românii vor fi avertizați despre medicamentele expirate și neutilizate – deșeuri periculoase

Este oficial. Românii vor fi avertizați despre medicamentele expirate și cele neutilizate, care sunt deșeuri periculoase, potrivit legii adoptate miercuri de deputați.

Populaţia va fi avertizată în legătură cu medicamentele expirate şi cele neutilizate, considerate deşeuri periculoase. 

Legea adoptată cu majoritate de voturi miercuri în Camera Deputaților prevede introducerea obligativităţii unei menţiuni exprese în conţinutul materialelor publicitare pentru medicamente destinate publicului larg, potrivit căreia medicamentele expirate şi cele neutilizate se consideră deşeuri periculoase.

Deputatul USR Adrian Wiener, iniţiator al proiectului, a precizat că legea propune practic un mecanism clar de atenţionare a populaţiei prin inscripţionare atât pe ambalaj, cât şi la televiziuni, după calupurile publicitare de reclamă la medicamente, printr-un mesaj de a duce medicamentele expirate înspre zonele din care pot fi preluate şi neutralizate. Totodată, a adăugat el, legea propune un mecanism de finanţare a acestui proces de colectare şi neutralizare a medicamentelor, relatează agerpres.ro.

„Legea îşi propune să rezolve o problemă foarte importantă rămasă nerezolvată de zeci de ani în România, respectiv aceea a poluării farmaceutice. Astăzi se aproximează că 1.500 de tone de medicamente expirate provenite de la populaţie ajung ca deşeuri menajere în gropile de gunoi şi de acolo în sol şi apă şi intră în circuitul de contact uman. Toate sunt molecule de sinteză care sunt foarte greu de asimilat în ciclurile naturale. (…) Expunerea constantă la molecule de sinteză provenite din natură în Romania, în care nu există nicio resursă de combatere a poluării farmaceutice, este o problemă de sănătate publică foarte gravă. Legea a avut un parcurs foarte sinuos, era la un pas să fie golită de sens şi înlocuită cu lucruri care nu aveau legătură cu scopul iniţial al legii”, a transmis deputatul USR.

Legea are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr.95/2006, în sensul instituirii posibilităţii înfiinţării farmaciilor universitare de către Universităţile de medicină şi farmacie acreditate, destinate desfăşurării activităţii didactice şi a pregătirii practice a studenţilor, precum şi al introducerii obligativităţii unei menţiuni exprese, în conţinutul materialelor publicitare pentru medicamente destinate publicului larg, potrivit căreia medicamentele expirate şi cele neutilizate se consideră deşeuri periculoase.

În acest caz, Camera Deputaților este for decizional, Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a aprobat cererea de reexaminare şi a adoptat legea cu amendamente, după ce prșeedintele Klaus Iohannis a retrimis legea laa Parlament în urmă cu un an.

Preşedintele Klaus Iohannis a retrimis legea la Parlament pe 27 octombrie 2022. Șeful statului a formulat o cerere de reexaminare a legii după ce rezultă o îndepărtare vădită faţă de scopul urmărit la elaborarea actului normativ avut în vedere de iniţiatori şi cel adoptat de Parlament. Iohannis arăta că a fost vizată introducerea pe ambalajul medicamentului a atenţionării speciale destinate utilizatorilor de produse farmaceutice cu privire la necesitatea returnării medicamentelor expirate în farmacii, pentru eliminarea corespunzătoare a acestora. Indicaţia a fost înlocuită cu menţiunea că „medicamentele expirate şi cele neutilizate se consideră deşeuri periculoase”, norma neprecizând în concret cum vor fi colectate şi eliminate corespunzător aceste deşeuri periculoase. Alături de această modificare legislativă au fost introduse şi dispoziţii privind înfiinţarea farmaciilor universitare: „Considerăm că legea supusă reexaminării determină modificări semnificative în organizarea şi funcţionarea sistemului farmaceutic, înfiinţând un nou tip de unitate farmaceutică, printr-o normă de completare a prevederilor referitoare la autorizarea exercitării profesiei de farmacist cuprinse în art. 575 din Legea nr. 95/2006”, se arăta în cererea de reexaminare de la Președinție.

Noua lege adoptată miercuri de deputați mai prevede, potrivit unui amendament al Comisiei de sănătate, ca prospectul să includă şi menţionarea vizibilă şi uşor de citit, cu font Times New Roman, format îngroşat şi cu majuscule, cu următoarea atenţionare: „Medicamente expirate şi/sau neutilizate trebuie returnate la spitale publice sau private”; mărimea textului avertismentului nu poate fi mai mică cu mai mult de 2 puncte decât mărimea denumirii medicamentului; este interzisă inserarea unui text al cărui font să aibă dimensiunea mai mare sau egală cu cea a avertismentului, cu excepţia denumirii medicamentului. Implementarea acestei prevederi se va face cu ocazia primei modificări a prospectului, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2028.

Un alt amendament al comisiei prevede că orice material publicitar destinat publicului larg trebuie să includă cel puţin următoarele informaţii: denumirea medicamentului, precum şi denumirea comună dacă medicamentul conţine o singură substanţă activă; informaţiile necesare pentru utilizarea corectă a medicamentului; o invitaţie expresă, lizibilă, de a citi cu atenţie instrucţiunile din prospect sau de pe ambalaj, formulată după cum urmează:

„Acest medicament se poate elibera fără prescripţie medicală. Se recomandă citirea cu atenţie a prospectului sau a informaţiilor de pe ambalaj. Dacă apar manifestări neplăcute, adresaţi-vă medicului sau farmacistului. Medicamentele expirate şi/sau neutilizate se consideră deşeuri periculoase”.

Costurile pentru desfăşurarea operaţiunilor de colectare a medicamentelor expirate sau neutilizate de către spitalele publice sau private se asigură prin transferuri de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, către bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate. Metodologia se stabileşte prin norme aprobate prin ordin al ministrului Sănătăţii, conform unui alt amendament.

Legea permite atenţionarea populaţiei cu privire la modul în care se pot preda medicamentele expirate. „Vom vedea toţi, la televizor, prin obligarea CNA-ului de a publica aceste mesaje, că medicamentele expirate vor putea fi predate la spitale. Se introduce şi mecanismul de plată pentru acest serviciu”, a declarat deputatul PSD Corneliu-Florin Buicu, citat de agerpres.ro.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI