Revoltător: podul de Brăila se deșurubează cu mâinile goale, la nici două luni de la inaugurare! – VIDEO

Politicienii s-au dus în grup să inaugureze podul peste Dunăre de la Brăila, anunțând cu surle și trâmbițe că este vorba despre cea mai mare investiție de infrastructură din ultimii 33 de ani și asta deoarece vorbim despre un proiect  de peste 2 miliarde de lei.

Cu toatea cestea, lucrarea pare să nu se ridice deloc la așteptările oamenilor și, cu atât mai mult, la aprecierile oficialităților, începând cu cele ale ministrului Transporturilor Sorin Grindeanu. Realitatea este, de fapt, cu totul alta. O filmare realizată de un trecător mai curios din fire arată că mai multe șuruburi de pe balustrada metaliză a podului sunt puse acolo mai mult de formă, în vreme ce altele pot fi scoase cu mâna goală, fără vreo șurubelniță sau vreun alt obiect ajutător! 

Din imaginile publicate pe Tik Tok se poate vedea cum unele șuruburi nu sunt strânse deloc, putând fi scoase cu mâna. Alte șuruburi sunt strânse, dar sunt strânse atât de slab încât pot fi desfăcute cu mâna. „Ce ai făcut, mă nene, mă? Tot podul așa este. Nimic nu-i strâns. E făcut la fantezie”, susține autorul filmării.

Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila – cel mai mare pod suspendat construit vreodată în România, al treilea ca dimensiune din Europa şi ultimul pod peste Dunăre înainte de vărsarea în Marea Neagră – a fost inaugurat într-o ceremonie fastuoasă la care au luat parte mai mulţi oficiali ai statului.

La ceremonie au participat preşedintele Klaus Iohannis, preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, premierul Marcel Ciolacu, dar şi ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu.

Lungimea totală a podului este de 1.974,3 metri; înălţimea turnurilor este de aproximativ 193 metri de la partea superioară a fundaţiei, iar podul are 3 deschideri.

Video, AICI

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI