Recomandările Poliţiei de Frontieră pentru românii care pleacă din țară în minivacanţa de Sfânta Maria

Aproximativ 3.900 de poliţişti efectuează controale la frontiere în minivacanța de Sfânta Maria. Poliția de Frontieră Română a transmis mai multe recomandări pentru românii care, zilele acestea, călătoresc în afara granițelor ţării.

,,Având la bază experienţa săptămânilor trecute, când media valorilor de trafic în timpul unei zile de weekend a depăşit 500.000 de persoane la nivel național, ne așteptăm și de această dată la o creștere semnificativă a traficului în punctele de frontieră, în special la graniţa cu Ungaria și Bulgaria”, transmite Poliția de frontieră.

Conform acesteia, au fost suplimentate arterele de control, în funcţie de configuraţia fiecărui punct şi de dinamica valorilor de trafic, s-a suplimentat personalul planificat la controlul documentelor, precum și echipamentele de control folosite, fiind utilizate inclusiv staţii mobile. Zilnic, aproximativ 3.900 poliţişti de frontieră desfăşoară, în această perioadă, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat. Polițiștii precizează că punctele de prim ajutor instalate în PTF Nădlac II şi PTF Giurgiu de către autorităţile locale, la solicitarea Poliţiei de Frontieră, rămân operaţionale pe perioada weekend-urilor.

Voluntari şi paramedici sunt pregătiţi să acorde ajutor de specialitate în cele două puncte, în caz de nevoie. În condiţiile în care, conform estimărilor, cele mai tranzitate puncte de trecere vor fi cele de la granița cu Ungaria şi Bulgaria, iar cele mai mari valori de trafic sunt înregistrate în punctele Borş şi Nădlac II, respectiv în Giurgiu şi Vama Veche, polițiștii recomandă călătorilor, utilizarea tuturor punctelor de frontieră deschise traficului internaţional de la graniţa de vest şi sud.

Astfel, la frontiera româno-ungară sunt operaţionale 12 puncte de trecere: pe raza jud. Timiş: T.F. Cenad – Kiszombor, pe raza jud. Arad: T.F. Nădlac – Nagylak, P.T.F. Nădlac II – Csanadpalota, P.T.F. Turnu – Batonnya, P.T.F. Vărşand – Gyula, pe raza jud. Bihor: T.F. Salonta – Mehkerek, P.T.F. Borş – Artand, P.T.F. Bors II- Nagykereki, P.T.F. Valea lui Mihai – Nyirabrany, P.T.F. Săcuieni – Letavertes, pe raza jud. Satu Mare: T.F. Urziceni – Vallaj, P.T.F. Petea – Csengersima.

La frontiera româno-bulgară sunt operaţionale 11 puncte de trecere a frontierei cu specific rutier: pe raza jud. Giurgiu: P.T.F. Giurgiu – Ruse, pe raza jud. Dolj: P.T.F. Calafat – Vidin, P.T.F. Bechet (Bac), pe raza jud. Teleorman: P.T.F. Turnu Măgurele – Nicopol (Bac), P.T.F. Zimnicea – Svistov (Bac), pe raza jud. Călăraşi: P.T.F. Călăraşi/Chiciu (Bac), pe raza jud. Constanţa: P.T.F. Vama Veche, P.T.F. Ostrov – Silistra, P.T.F. Negru Vodă – Kardam.

Tot pe raza judeţului Constanţa, sunt deschise traficului P.T.F. Lipnița – Kainardja şi P.T.F. Dobromir – Krushari, pentru autovehicule până la limita unei greutăți totale de 3,5 tone, iar programul de funcționare este de la ora 08.00 la ora 20.00.

Sursa: antena3.ro

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI