Termenul până la care poate fi folosit cardul de energie pentru plata facturilor. Anunţul făcut de Marcel Boloș

Cardul de energie are o anumită perioadă de timp în care poate fi folosit pentru plata facturilor, iar termenul-limită începe să se apropie de final.

Din cei două milioane de beneficiari ai cardului de energie, 15.600 și-au compensat, cu ajutorul cardurilor de energie, costul lemnelor de foc, valoarea totală a plăților ajungând la 10,5 milioane lei.

Până în prezent, au fost emise și distribuite aproximativ 2,1 milioane de carduri de energie destinate românilor vulnerabili.

Mai exact, în perioada 20 februarie-26 aprilie 2023, peste două milioane de familii și-au achitat facturile la utilități prin intermediul cardului de energie, valoarea totală a plăților efectuate ajungând la 464 milioane lei, informează Ministerul Investiţiilor şi proiectelor europene (MIPE).

Cele mai multe plăți s-au efectuat în București, Iași, Suceava, Bacău și Prahova.

Până acum, 15.600 familii și-au achitat facturile pentru lemne de foc prin intermediul cardurilor de energie.

Au fost trimise în aceeași perioadă 223.000 cereri de plată online, valoarea plăților procesate ajungând la 25,4 milioane lei.

De asemenea, numărul plăților efectuate direct prin intermediul poștașilor, prin deplasarea acestora la domiciliul beneficiarilor, este de 482.200, în valoare totală de 82,9 milioane lei.

„Sunt deja două luni de când am început implementarea programului de sprijin pentru plata facturilor la energie și am atins pragul de două milioane de familii care au achitat facturi din sumele virate pe carduri.

Mai mult de o treime din beneficiari au făcut plăți fără să se deplaseze de la domiciliu în acest scop, fie pentru că au folosit platforma online de plată oferită de Poșta Română, fie pentru că au solicitat factorul poștal la domiciliu și au achitat cu sprijinul acestuia.

Faptul că au existat aceste trei variante de plată, dintre care două permit plata de acasă, este cu adevărat o reușită.

Reamintesc tuturor posesorilor de carduri de energie că mai au la dispoziție două luni pentru a utiliza banii aferenți primei tranșe.

De asemenea, pentru a extinde și simplifica sprijinul acordat, am finalizat proiectul de act normativ prin care se prevede compensarea prețului pentru mai multe tipuri de energie decât cele prevăzute acum: energie electrică, energie termică furnizată în regim centralizat, gaze, butelie, butan, lemn de foc, rumeguș, cărbune, păcură, peleţi, brichete, combustibili lichizi sau solizi şi orice alte materiale de încălzire care pot fi utilizate la încălzirea locuințelor.

Mai mult, avem în plan să permitem și achitarea de facturi mai vechi și să extindem termenul până la februarie 2022″, a declarat ministrul Marcel Boloș.

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI