Audierile continuă la DIICOT în dosarul fraților Tate. Fosta polițistă Luana Radu, care a fost văzută în lacrimi atunci când a fost chemată în fața procurorilor, este cea care va da declarații în fața procurorilor.
În timp ce Andrew și Tristan Tate trimit biletele cu informații și blamează justiția din România, avocații pregătesc apărarea.
Fosta polițistă cercetată în dosarul fraților Tate, trântită la pământ de foștii colegi
Fosta polițistă Luana Radu, care îi ajuta pe cei doi milionari în afacerea cu videochat, a fost scoasă din arest și dusă la DIICOT pentru a asista la verificarea datelor din telefonul ei. În momentul sosirii la DIICOT fosta polițistă a fost îmbrâncită de oamenii legii. Luana a încercat să lase și ea un bilet jurnaliștilor după ce a coborât din duba Poliției, moment în care polițiștii au împins-o pe jos. Mai mult, unul dintre agenți a luat repede biletul pentru a nu ajungela presă, scrie romaniatv.net.
În ultimele două zile, la DIICOT au ajuns și frații milionari Tristan și Andrew Tate. Într-o scrisoare, frații Tate au susțin că sunt victime ale sistemului judiciar din România.
Ce se arată în scrisoarea fraților Tate
„DIICOT ne-a spionat de doi ani și nu a găsit absolut nimic. Au risipit foarte mulți bani. Sunt disperați cei de la DIICOT, așa că au găsit două prietene – Betty și Jasmine și spun că sunt victime ale traficului uman pentru că fac TikTok (…) Fetele au spus că nu sunt victime.
Noi nu am forțat pe nimeni să facă TikTok. Această poveste de groază s-ar putea întâmpla oricui.
Nimeni nu este victimă. Oameni nevinovați sunt la închisoare.
Este corupție!
Oricine are prieteni pe TikTok poate să trimită oameni la închisoare. România nu este sigură pentru nimeni”, se arată în scrisoarea fraților Tate.
Sursa: Mediafax