Cătălin Drulă îi cere demisia lui Lucian Bode sau revocarea acestuia din fruntea MAI

USR a transmis, marţi, într-un comunicat oficial, în urma concluziilor Comisiei de etică a Universităţii Babeş-Bolyai, privind teza de doctorat a ministrului de Interne, Lucian Bode, că preşedintele USR Cătălin Drulă îi cere demisia de urgenţă din Guvernul României sau, în caz contrar, revocarea acestuia din fruntea MAI.

 „Lucian Bode a plagiat. Avem confirmarea de la universitatea care i-a dat diploma. Aşteptăm demisia din Guvern”, a scris Cătălin Drulă. Iar dacă Lucian Bode nu dovedeşte nici măcar acum, în faţa evidenţei, o fărâmă de onoare, USR solicită premierului Nicolae Ciucă să-l revoace de la conducerea MAI.

Cristian Ghinea, care a iniţiat demersul de transcriere a tezei de doctorat a lui Bode, a reacţionat de asemenea şi aminteşte că Adrian Ivan, coordonatorul tezei continuă să aibă job şi la UBB şi la SRI.

„Conform Comisiei de Etică a Universităţii Babeş-Bolyai, Lucian Bode a plagiat. Dacă era universitar, UBB îl putea sancţiona, zice decizia. Cum este ministru, trebuie să urmeze o demisie. Furtul este furt. Pe lângă plagiat, nivelul de gradiniţă al tezei pune Comisia UBB în situaţia de a preciza că NU a analizat calitatea tezei. E evidentă acolo o ruşine sănătoasă: ştim că e penibil nivelul, dar noi nu am analizat asta. Însă noua conducere a UBB nu poate ignora faptul că pe acest referat jenant scrie doctorat şi UBB. Coordonatorul Ivan continuă să aibă job şi la UBB şi la SRI. Astea nu sunt elemente de universitate care vrea în top european. Înţeleg că au de făcut curăţenie din urmă, dar când încep?”, declară Cristian Ghinea, coordonatorul Departamentului de Politici al USR.

Comisia de etică a Universităţii ”Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca a constatat că teza de doctorat a ministrului de Interne, Lucian Bode, are ”abateri de la bunele norme de publicare”, mai exact erori de citare şi unele fragmente plagiate. ”

Nu rezultă cu certitudine că plagiatul a fost unul intenţionat sau mai degrabă a derivat din necunoaşterea/neaplicarea tehnicilor de citare (…). Acest lucru nu schimbă concluzia că există fragmente plagiate”, se arată în concluziile Comisiei. Fragmentele identificate ca având probleme de tip plagiat reprezintă 2,95% din teză. ”În cazul de faţă, considerăm că analiza sesizărilor a fost una obiectivă, dincolo de presiuni mediatice sau politice”, au transmis reprezentanţii UBB.

 

 

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI