Cutremur puternic, de magnitudinea 6,4, în nordul Filipinelor

Un cutremur de magnitudinea 6,4 a avut loc în nordul Filipinelor, potrivit Institutului american de geofizică USGS, care estimează că s-ar fi soldat cu pagube importante, relatează AFP.

”Ne aşteptăm la pagube”, a declarat presei seismologul USGS Charm Villamil.

Seismul a fost înregistrat marţi seara, la ora locală 22.59 (17.59, ora României), în apropierea oraşului Dolores.

Impactul asupra clădirilor depinde de soliditatea şi caracteristicile solului, a precizat ea.

Cutremurul a fost resimţit până în capitala filipineză Manila, situată la peste 330 de kilometri sud.

Potrivit autorităţilor locale, era dificil să se stabilească un bilanţ al pagubelor sau eventualeor victime – pe timpul nopţii.

Personalul Spitalului Mariano Marcos Memorial, o instituţie cu 200 de paturi din oraşul Batac, situat la aproximativ 60 de kilometri nord de epicentrul cutremurului, a anunţat că a evacuat bolnavii.

Imagini cu plafoane surpate în unele saloane şi cu zeci de pacienţi aştezaţi pe scaune, în afara spitalului, au fost postate pe pagina de facebook a pompierilor din oraş.

La Laoag, în apropiere de Batac, un angajat al unui centru de apeluri, Joffrey Lavarias, în vârstă de 24 de ani, şi-a filmat colegii care ţipau şi se refugiau sub mese, în birouri, în timp ce monitoare de calculatoare de pe mobilă se zgâlţâiau.

”Credem că seismul nu este puternic. De aceea m-am hotărât să filmez. Dar după 30 de secunde, cutremurul a devenit foarte puternic”, a declarat el AFP.

În iulie, un cutremur de magnitudinea 7, în acelaşi sector a cauzat alunecări de teren în această regiune muntoasă, soldate cu 11 morţi şi sute de răniţi.

Cutremurele sunt frecvente în Filipine, care se află pe ”Centura de Foc” a Pacificului, un arc de activitate vulcanică care se întinde din Japonia şi până în Asia de Sud-Est şi în bazinul Pacificului.

Apărarea Civilă filipineză organizează cu regularitate exerciţii care simulează cutremure, pe liniile faliilor din Filipine.

În octombrie 2013, un cutremur de magnitudinea 7,1 a avut loc pe Insula centrală Bohol, soldat cu peste 200 de morţi.

 

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI