PSD a cerut şedinţă de coaliţie după demisia lui Vasile Dîncu

Social-democrații cer convocarea unei ședințe a coaliției, în urma demisie lui Vasile Dîncu. Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea, afirmă că ședința ar putea avea loc marți. 

„Decizia BPN al PSD este ca să solicităm de urgență convocarea unei ședințe a coaliției păentru a avea o discuție, iar apoi un Consiliu Politic Național. Ar trebui să însemne repede. Probabil că mâine ar putea fi un timp potrivit”, a declarat Radu Oprea. 

Purtătorul de cuvânt al PSD spune că Vasile Dîncu a făcut o informare în ședința BPN, potrivit căreia cu a primit nicio critică oficială și nu i-a solicitat nimeni demisia. 

De asemenea, Oprea a respins ideea că PSD vrea portofoliul de la Interne, iar pe cel de la Apărare să-l cedeze PNL: „Nu facem trocuri”. 

Ministrul Apărarii Vasile Dîncu şi-a dat demisia astăzi. 

Vasile Dîncu a fost în ultima perioadă ținta unor critici din partea prim-ministrului și a președintelui Klaus Iohannis, după o serie de declarații legate de soluționarea conflictului din Ucraina. 

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a spus că a avut o discuție cu premierul Nicolae Ciucă după demisia lui Vasile Dîncu și i-a solicitat să preia interimatul la MApN. 

 

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI