Cele peste 200 de mii de pensii speciale ar putea fi recalculate. Ministerul Muncii a făcut împreună cu Banca Mondială un plan de reformare a veniturilor unor categorii precum militarii, poliţiştii sau magistraţii.
Potrivit documentului, pensiile speciale ar trebui calculate pe baza contributivităţii, iar valoarea lunară nu trebuie să ia în seamă sporurile sau să depăşească salariul.
În plus, cei care care beneficiază de aceste venituri ar ieşi la pensie la fel ca angajații din sistemul public, la 65 de ani. Ca toate aceste măsuri să devină lege, ele trebuie asumate de coaliţia de guvernare şi transcrise într-un proiect de lege.
Sursa: Mediafax