Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului „Alessandrescu – Rusescu” anunţă că la acest spital au loc „mai multe controale ale instituţiilor statului” cu privire la activitatea medicului Florian Robe. La adresa medicului au apărut acuzaţii conform cărora ar fi lăsat copii născuţi prematur să moară.
Avocatul Adrian Cuculis afirmă că acesta este acuzat de tentativă la omor calificat prin cruzimi şi că e audiat vineri la Parchetul Tribunalului Bucureşti.
Medicul Florian Robe este acuzat de cruzime la adresa copiilor născuţi prematur, avocatul Adrian Cuculis afirmând că medicul, din cadrul Spitalului Polizu, este acuzat oficial de tentativă la omor calificat prin cruzimi.
Avocatul susţine că acuzaţiile la adresa medicului au fost aduse în baza unor filmări prin care „s-a refăcut filmul ororilor”, el anunţând că un copil aruncat la gunoi, într-o pungă legată, a reuşit să scape.
„Cele explicate mai sus şi care sunt extrem de precise , au fost şi filmate şi pe baza filmărilor s -a refăcut filmul ororilor. De asemenea , toate actele întocmite pentru «mortul viu», adică copilul care a scăpat cumva dintr-o pungă legată la gură ca să se asfixieze şi să moară, au fost făcute în fals. Este începutul poveştii şi probabil că vor ieşi la iveală şi alţi părinţi care nu ştiu ce s-a întâmplat cu copiii lor”, precizează Cuculis.
Conform avocatului, din declaraţiile date de asistente şi cadre medicale din spital, medicul Florian Robe îşi făcuse „o practică” din a-i trata astfel de copiii născuţi prematur.
Managerul INSMC „Alessandrescu – Rusescu”, Oana Toader, anunţă că spitalul va exprima un punct de vedere cu privire la controalele făcute de instituţii ale statului şi care vizează activitatea medicului Florian Robe, după încheierea anchetei.
Conducerea spitalului în cadrul căruia funcţionează Maternitatea Polizu precizează că „de la producere incidentului până în prezent la conducerea INSMC Alessandrescu – Rusescu au fost mai mulţi manageri”, oficialii unităţii sanitare neprecizând la ce incident fac referire.
Sursa: Libertatea Zilei