Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat marți că „majoritatea zdrobitoare” a statelor lumii sunt de acord cu decizia Rusiei de a recunoaște referendumurile din cele patru teritorii ucrainene ocupate și anexate de Moscova, dar se tem să spună acest lucru.
Declarația vine în contextul în care Rusia a recunoscut referendumurile ilegale din regiunile Luhansk, Donețk, Zaporojie și Herson, privind alipirea acestor regiuni ucrainene la Rusia.
„O majoritate zdrobitoare de ţări – şi vă garantez acest lucru – înţelege perfect că avem dreptate”, a declarat Serghei Lavrov în plenul Consiliului Federației.
În plenul camerei superioare a Parlamentului de la Moscova, Lavrov a prezentat documentele privind anexarea celor patru regiuni ucrainene, potrivit Agerpres.
Presa internațională notează că, prin declarația sa, Lavrov practic ignoră cu nonșalanță condamnarea cvasitotală exprimată de comunitatea internațională.
Inclusiv parteneri tradiționali ai Moscovei, cum ar fi India, China, Kazahstan, Azerbaidjan, Turcia sau Serbia au anunțat că nu vor recunoaște anexarea de către Rusia a teritoriilor ucrainene.
Serghei Lavrov: Adevărul va învinge
Mai mult, Serghei Lavrov s-a arătat încrezător că „adevărul va învinge” și a declarat că anexarea acestor teritorii a fost inevitabilă.
„Nu toată lumea are curaj şi nici forţă să vorbească obiectiv şi direct despre aceasta (…) Sunt convins că adevărul va învinge. Desigur, ar fi mai adecvat ca toate ţările lumii să recunoască noua realitate, care a fost inevitabilă”, a declarat șeful diplomației de la Moscova
Totodată, Lavrov a reiterat că „un mare număr de instrumente juridice, inclusiv referiri la Carta ONU, consacră principiile egalităţii şi autodeterminării popoarelor” și a adăugat că administrația de la Kiev, atât cea actuală, condusă de Volodimir Zelenski, cât și cea a predecesorului acestuia, Petro Poroșenko, „nu au respectat aceste criterii.
„Acum se aplică un scenariu dictat chiar de viaţa însăşi, care se bazează pe voinţa liberă a persoanelor”, a mai declarat Lavrov.
Referendumurile din cele patru regiuni ocupate de Moscova au fost condamnate pe scară largă de guvernele occidentale şi de Kiev ca fiind ilegitime şi „o farsă”. Nu au existat misiuni de observatori internaţionali recunoscuţi.
Referendumurile au implicat oficiali care au mers din casă în casă pentru a colecta voturi, uneori însoţiţi de soldaţi, precum şi o zi de vot la secţiile de votare. Oficialii ucraineni au raportat o prezenţă minimă la vot.
Sursa: Mediafax