Preşedintele american Joe Biden a promis joi că nu va recunoaşte „niciodată, niciodată, niciodată” rezultatele referendumurilor „orchestrate de ruşi” în Ucraina.
„Vreau să fiu foarte clar în această privinţă: Statele Unite nu vor recunoaşte niciodată, niciodată, revendicările Rusiei asupra teritoriului suveran al Ucrainei”, a spus preşedintele american în cadrul unui summit de la Washington care a reunit liderii insulelor din Pacific, relatează AFP.
„Aşa-zisele referendumuri au fost o parodie, o parodie absolută. Rezultatele au fost orchestrate la Moscova”, a adăugat preşedintele Biden, care a salutat „sacrificiul” ucrainenilor de a-şi „salva poporul lor şi de a menţine independenţa ţării lor”.
Referindu-se la preşedintele rus Vladimir Putin, acesta a mai considerat că „agresiunea Rusiei în Ucraina, cu scopul de a urmări ambiţiile imperiale ale lui Putin, „reprezintă o încălcare flagrantă a Cartei Naţiunilor Unite şi a integrităţii teritoriale a Ucrainei”.
Afirmaţiile preşedintelui american vin într-un moment în care preşedintele rus urmează să oficializeze vineri la Moscova anexarea de către Rusia a patru regiuni ucrainene, larg denunţate de Kiev şi aliaţii săi occidentali.
Kremlinul urmează să găzduiască vineri la ora 15.00 o ceremonie în care va fi oficializată anexarea regiunilor ucrainene Doneţk şi Lugansk (est) şi Herson şi Zaporizhia (sud). Vladimir Putin va rosti cu această ocazie „un discurs important”, potrivit purtătorului său de cuvânt, Dmitri Peskov.
Joi, secretarul de stat al SUA Antony Blinken a condamnat şiel aceste „referendumuri” de anexare, care sunt „nimic mai mult şi nici mai puţin decât confiscări de terenuri”.
„Această parodie a referendumurilor sponsorizate de Kremlin reprezintă doar o încercare zadarnică de a acoperi ceea ce nu înseamnă altceva decât o altă încercare de a ocupa pământ în Ucraina”, a spus Blinken într-un comunicat.
Sursa: Libertatea Zilei