USR: Coaliţia PSD-PNL-UDMR, incapabilă să găsească soluţii pentru criza din energie. Este timpul să plece acasă, începând cu ministrul Virgil Popescu!

USR precizează că vine toamna şi PSD, PNL şi UDMR tot nu reuşesc să vină în faţa românilor cu soluţii reale la criza energiei. „În timp ce liderii coaliţiei sunt în vacanţă sau inaugurează capele mortuare prin ţară, companiile din energie vorbesc de „un risc major” ca întreg sectorul energetic să nu mai funcţioneze, iar românii nu ştiu ce să mai înţeleagă din declaraţiile şi promisiunile mincinoase rostogolite prin studiourile tv de reprezentanţii puterii. Acest guvern antinaţional, care ne subminează sistemul energetic şi economia, trebuie să plece acasă!”, mai transmite partidul, într-un comunicat de presă. 

Din cauza incompetenţei actualei guvernări, care nu a ştiut decât să-şi numească politrucii în funcţii – inclusiv la ANRE – şi să adopte măsuri alandala de plafonare şi compensare a preţurilor la energie, situaţia României riscă să devină cu adevărat dramatică în această iarnă, conform sursei citate. 

„Dacă Gazprom sistează livrările către UE, preţurile pentru energie şi gaze vor exploda şi mai tare. Asta pe fondul riscului major ca România să aibă furnizori în incapacitate de plat, din cauză că nu îşi primesc decontările de la stat. Astfel, ne putem trezi într-un colaps generalizat al sistemului, cu impact direct asupra consumatorilor. Practic, furnizorii nu vor mai avea bani să cumpere energia şi gazul din piaţă, care şi aşa vor fi mai puţine şi vor avea un preţ mai mare. Acum, Guvernul Ciucă se uită la tot felul de soluţii care de care mai «tâmpite». PSD spune de reglementarea preţurilor la producător, ceea ce va bloca investiţiile de care avem atâta nevoie. PNL vine şi ne zice de supraimpozitarea companiilor din energie. Păi, care companii? Pentru că, la momentul actual, toate sunt supraimpozitate sau au profituri reglementate, fie că vorbim de producători sau de furnizori. Se vorbeşte de speculă, însă această speculă tot statul a creat-o. Prin schema de plafonare dată la începutul lunii aprilie, prin care statul decontează oricât la oricine, dar doar în teorie, pentru că până acum nu au decontat niciun leu”, declară Cristina Prună, deputat USR şi vicepreşedinte al Comisiei de industrii din Camera Deputaţilor. 

Coaliţia PSD-PNL trebuie să-şi recunoască incompetenţa şi să plece de la guvernare, începând cu ministrul Virgil Popescu! Este un guvern antinaţional, care ne subminează sistemul energetic şi economia, cu consecinţe asupra noastră, a tuturor. 

„Industria a început deja să se închidă, iar la iarnă situaţia se va înrăutăţi. Riscăm ca această coaliţie să închidă practic lumina. Germania ia măsuri extreme pentru reducerea consumului. Asta va avea consecinţe şi asupra economiei Româneşti, cu falimente şi reducerea drastică a activităţii economice. În timpul acesta, statul înrăutăţeşte situaţia cu plafonări prin care îşi bat joc de bugetul public, adică taxele şi impozitele noastre. Însă, degeaba ai preţ plafonat, dacă nu vei mai avea un salariu din care să-l plăteşti”, mai precizează Cristina Prună, potrivit sursei menţionate. 

Schemele de tip Caritas pe care le tot aduc în spaţiul public liderii Coaliţiei PSD-PNL vor fi plătite tot de noi şi de generaţiile care vin. Vorbim de sume colosale, de zeci de miliarde de lei, care vor fi acoperite prin creşteri de taxe şi impozite şi prin împrumuturi la cea mai mare dobândă din UE. 

Primul pas pentru rezolvarea crizei constă în abrogarea urgentă a ordonanţei privind plafonarea şi compensarea, care ne duce la sapă de lemn. Apoi, trebuie adoptate celelalte măsuri propuse de luni bune de USR: eliminarea taxelor din facturile de gaz şi energie, reducerea TVA la 5%, vouchere pentru consumatori vulnerabili (cu o redefinire a acestora pentru a cuprinde o pătură cu adevărat vulnerabilă din societate), credit fiscal pentru companii şi reducerea taxării muncii. 

 

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI