Simona Halep revine oficial în Top 10 WTA. Ea ocupă locul 6, după victoria de la Toronto

Simona Halep a revenit oficial în Top 10 WTA, conform clasamentului dat publicităţii luni. Ea ocupă locul 6, după victoria de la Toronto, cu 3.255 de puncte.

Sportiva din Constanţa a înregistrat o urcare de 9 locuri.

Următoarea româncă din clasament este Irina-Camelia Begu, care a coborât un loc şi se află pe 34, cu 1384 puncte.

Sorana Cîrstea a coborât două locuri şi este pe 40, cu 1271 puncte.

Şi Ana Bogdan a coborât un loc şi acum ocupă poziţia 64, cu 910 puncte.

Jaqueline Cristian este pe locul 76, coborâre de o poziţie, cu 788 puncte.

Ultima româncă din Top 100 este Elena Gabriela Ruse, care a urcat cinci locuri şi este pe 98, cu 645 puncte.

Primele poziţii ale clasamentului sunt următoarele: 1. Iga Swiatek – 8501 de puncte, 2. Anett Kontaveit – 4476, 3.Maria Sakkari – 4190, Paula Badosa – 4.155, 5. Ons Jabeur – 3.920.
 

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI