Nicolae Ciucă: Ne aflăm într-un nou moment de cumpănă istorică. Războiul din Ucraina ne va influența viața și toate marile decizii

Războiul din Ucraina „a influenţat şi va influenţa de acum înainte viaţa noastră şi toate marile decizii”, iar România se află într-un nou moment „de cumpănă istorică”, a declarat premierul Nicolaea Ciucă, într-un discurs rostit sâmbătă sâmbătă la manifestările de la Mausoleul de la Mărăşeşti, prilejuite de comemorarea a 105 ani de la luptele din Primul Război Mondial. 

„Războiul este cea mai mare tragedie prin care poate trece un popor. Nu departe de graniţele noastre, un alt popor rezistă eroic în faţa unei agresiuni nejustificate, greu de înţeles şi cu consecinţe şi mai greu de evaluat. Odată declanşat acest război al Rusiei împotriva Ucrainei, a influenţat şi va influenţa de acum înainte viaţa noastră şi toate marile decizii. Acest război are un impact uriaş în plan politic, economic şi social. Ne aflăm într-un nou moment de cumpănă istorică. De modul în care gestionăm acum crizele generate de acest conflict armat depind viitorul şi bunăstarea noastră viitoare”. 

Ciucă a adăugat că apartenența României la UE reprezintă „garanţia stabilităţii economice”, iar apartenenţa la NATO înseamnă „garanţia siguranţei şi securităţii noastre”. 

Totodată, premierul Nicolae Ciucă a afirmat că România a ales drumul său, este parte a civilizaţiei occidentale şi nu va părăsi acest drum, având obligaţia „să reziste împotriva acţiunilor şi discursurilor radicale, populiste sau revizioniste”. 

„România a ales drumul său, este parte a civilizaţiei occidentale, este un stat democratic care a făcut eforturi uriaşe să ajungă un partener de încredere în rândul societăţii occidentale. Nu vom părăsi acest drum, pentru că este drumul nostru istoric. În astfel de momente, avem nevoie să exprimăm cu tărie valorile în care credem şi pe care le împărtăşim, alături de ţările partenere. Cu aceeaşi perseverenţă a înaintaşilor noştri, avem obligaţia să rezistăm astăzi pentru a proteja şi a îmbogăţi valorile democratice împotriva acţiunilor şi discursurilor radicale, populiste sau revizioniste. Ele urmăresc să genereze ură şi violenţă în cadrul societăţilor libere, au ca scop se divizeze şi să anuleze capacitatea noastră de mobilizare în faţa provocărilor”, a spus Nicolae Ciucă. 

 

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI