Judecătoria Constanța a anulat una dintre cele trei amenzi primite de ÎPS Teodosie pentru încălcarea restricţiilor impuse de pandemie. Arhiepiscopul Tomisului a fost sancționat de Poliție în luna ianuarie de trei ori în aceeași zi din cauza nerespectării carantinei, acesta continuând să participe la diverse manifestări publice.
Potrivit avocatului său, Adrian Cuculis, procesul a fost câștigat și amenda de 1.000 de lei a fost anulată în instanță.
„ÎPS Teodosie, amendat de catre poliţia din Constanţa că nu a respectat măsura abuzivă a izolării la domiciliu, câştigă procesul cu Politia Română şi anulează amenda de 1000 de lei, dar se şi constată că slujba din 24 ianuarie de pe faleza Cazinoului din Constanţa a fost săvârşită în mod legal. Procesul l-am pornit în ianuarie, iar în opt luni de zile am reuşit să dovedim că ÎPS Teodosie a fost amendat pe nedrept şi izolat în mod abuziv”, anunță avocatul.
Episcopul a fost văzut în acea zi pe Faleza Cazinoului unde a participat la un eveniment public.
Judecătoria Constanţa a admis în parte plângerea formulată de Teodosie Petrescu împotriva Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa.
„Anulează în parte procesul verbal seria PF nr. 0089507 din data de 24.01.2022, cu referire la contravenţia prevăzută şi sancţionată de art. 65 lit. i) şi art. 66 lit. b) din Legea nr. 55/2020, pentru care s-a aplicat sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 1.000 lei. Menţine în rest procesul verbal ca legal şi temeinic. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel de depune la Judecătoria Constanţa”, potrivit instanței.
Decizia judecătorilor nu este definitivă.
Sursa: Mediafax