Avertisment al Asociaţiei Pro Infrastructură: CNAIR nu a pus presiune pentru construcția celor aproximativ 10 kilometri dintre Jilava şi Bragadiru

Asociaţia Pro Infrastructură afirmă, marţi seară, că Autostrada A0, între DN5 şi DN6, nu va fi gata anul acesta, pentru că CNAIR nu a pus presiune pe constructor să se concentreze pe cei aproximativ 10 kilometri dintre Jilava şi Bragadiru pentru a fi inauguraţi înainte de termen.

”Autostrada A0 între DN5 şi DN6 NU va fi gata anul acesta! Se pare că doar nouă ne-a păsat de cei aproximativ 10 kilometri dintre Jilava şi Bragadiru, parte din lotul 2 al Autostrăzii A0 Sud, noua centură a Capitalei. Deşi la început de an era perfect fezabil să circulăm pe primii kilometri ai autostrăzii-inel din jurul Bucureştiului în decembrie 2022, în dulcele stil patentat de stat „timpul trece, leafa merge”, CNAIR nu a pus presiune pe constructor ca să se concentreze pe acest segment şi a-l inaugura anticipat, înainte de termen”, a transmis, marţi seară, Asociaţia Pro Infrastructură, într-un comunicat de presă. Sursa citată precizează că ”turcii de la Alsim Alarko şi-au văzut de treabă liniştiţi, fiind deocamdată la adăpostul termenului contractual actualizat, aprilie 2023, deşi chiar ei au promis că vor termina în 2022 segmentul DN5-DN6”.

”Da’ unde ne grăbim? Contractul pentru cei 16,3 kilometri ai lotului 2 din A0 Sud a fost semnat în 9 martie 2019, a primit ordine de începere lucrări în 18.08.2020 şi 29.10.2020 şi a ajuns în prezent la un progres fizic de aproximativ 60%”, amai transmis organizaţia. 

ONG-ul precizează că, în ritmul actual, şi cu noi probleme la orizont cu aprovizionarea cu balast necesar umpluturilor pe autostradă, ”mai vorbim prin primăvara lui 2023, în cel mai fericit caz, pentru o deschidere parţială sau prin vara anului viitor dacă vor livra toţi cei 16,3 kilometri deodată”. 

 

 

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI