Poliţia de Frontieră: 10.854 de cetăţeni ucraineni au intrat duminică în România

Poliţia de Frontieră anunţă că 10.854 de cetăţeni ucraineni au intrat duminică în România, în scădere cu 13,4% faţă de ziua precedentă.

”În data de 24.07.2022, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 341.520 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 83.800 mijloace de transport. Pe sensul de intrare în România, au fost 180.777 de persoane, dintre care 10.854 de cetăţeni ucraineni (în scădere cu 13,4% faţă de ziua precedentă)”, a transmis luni Poliţia de Frontieră.

Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 24.07.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 1.682.701 cetăţeni ucraineni.

 

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI