Ciolacu, despre supraimpozitarea pensiilor militarilor: Din punctul meu de vedere, sunt pensii ocupaţionale, nu pensii speciale

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu a declarat, luni, la sediul partidului, despre o supraimpozitare a pensiilor militarilor, că din punctul lui de vedere, sunt pensii ocupaţionale, nu pensii speciale. Vom vedea şi în funcţie de decizile CCR ce soluţie vom găsi, a spus liderul social-democrat, el precizând că există un jalon, prins de fostul ministru Cristian Ghinea în PNRR, până la sfârşitul anului, în ceea ce priveşte legea pensiilor. 

Preşedintele PSD a afirmat că ”este un jalon, prins de domnul Ghinea, până la sfârşitul anului, în ceea ce priveşte legea pensiilor”. 

”Mai mult ca sigur se va negocia şi se va discuta. Vedeţi ce diferenţă mare, când eram în opoziţie şi spuneam că e o catastrofă tot ce s-a negociat pe această zonă, în PNRR, în zona de agricultură, toate lumea ridica din umeri şi părea că este perfect. Uitaţi că, după numai un an de zile, ni s-a dat dreptate la absolut toate capitolele. În zona de pensii speciale, în acest moment, cred că am picat cu toţii de acord, este aproape inexplicabil cum să ai o pensie mai mare decât ai avut în activitate”, a spus liderul PSD. 

Liderul PSD a spus că nu a acut o discuţie cu ministrul Vasile Dîncu privind o majorare a pensiilor militarilor. ”Nu am avut această discuţie cu domnul Dîncu, am avut altă discuţie, punctuală, pentru anumite venituri suplimentare la cei care asigură permanenţa, unde are perfectă dreptate, mai ales în  contextul actual, cu Ucraina. Nu am avut o discuţie aplicată, în ceea ce priveşte pensiile”, a afirmat el. 

Despre o supraimpozitrare a pensiilor militarilor, Ciolacu a spus: ”Din punctul meu de vedere, sunt pensii ocupaţionale, nu pensii speciale”.”Acelaşi lucru am văzut că este şi la Ministerul de Interne. Din punctul meu de vedere (..) şi nu l-am avut numai acum, sunt pensii ocupaţionale, nu pensii speciale”, a afirmat el. 

”Vom vedea şi în funcţie de decizile CCR-ului ce soluţie vom găsi, pentru a îndeplini jalonul impus de către domnul Ghinea”, a completat Ciolacu. 

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI