Aproximativ 15.000 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus s-au înregistrat săptămâna trecută, dublu faţă de perioada similară anterioară, a anunţat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, într-o conferință de presă.
El a precizat că săptămâna trecută erau internaţi circa 1.410 de pacienţi cu COVID-19, dintre care 86 la ATI. Dintre aceştia 68 nu erau vaccinaţi anti-COVID.
Potrivit acestuia, în săptămâna precedentă au fost înregistrate 33 de decese la pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2, dintre care 22 la bărbaţi şi 11 la femei.
Ministrul Sănătăţii a subliniat că în ultimele trei săptămâni s-a înregistrat o dublare săptămânală a numărului de cazuri de COVID-19.
Astfel, în săptămâna 04-10 iulie 2022 au fost înregistrate 14.943 cazuri noi de persoane infectate cu SARS–CoV–2, iar 2.717 dintre cazurile noi din ultima săptămână sunt ale unor pacienți reinfectați.
Tulpina Omicron este dominantă, menținându-se la 100% din totalul secvențierilor efectuate în săptămâna precedentă.
Măsuri pentru gestionarea pandemiei Covid-19
– Sunt asigurate stocuri suficiente de medicamente în unitățile sanitare, inclusiv antivirale;
– Alocarea progresivă a paturilor din Planul de reziliență, în raport de dinamica numărului de cazuri ce necesită spitalizare;
– Centre de testare (spitale, clinici, medici de familie), 4.320 la nivel național;
– Testare în farmacii, 169 la nivel național;
– Centrele de evaluare, 169 la nivel național;
– Vaccinare la medicii de familie, 4.040 la nivel național.
Sursa: Mediafax