Șofer acuzat de tentativă de mită deși primise doar avertisment

Un șofer din Prahova a încercat să mituiască un agent de poliție cu bani și reparații auto deși primise doar un avertisment.

Conform unui comunicat transmis, miercuri, de Direcţia Generală Anticorupţie- Serviciul Judeţean Anticorupţie (SJA) Prahova, un bărbat care a încercat să mituiască un poliţist rutier, discuţia fiind înregistrată prin intermediul dispozitivului body cam din dotarea agentului, a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorii.

Dosarul a fost constituit ca urmare a denunţului formulat în luna martie la SJA de către un lucrător de poliţie din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova – Postul de Poliţie Blejoi, scrie Agerpres.

„În urma administrării probatoriului a rezultat faptul că, în data de 25.02.2022, în jurul orelor 19,50, în timp ce îşi exercita atribuţiile de serviciu pe raza comunei Blejoi, judeţul Prahova, un lucrător de poliţie a oprit în trafic un autoturism, pe care anterior îl observase că a virat stânga, încălcând marcajul dublu continuu. În autoturism, pe lângă conducătorul auto, se mai aflau trei persoane, printre care şi inculpatul în cauză, care, după ce agentul de poliţie care a constatat contravenţia şi a întocmit un proces-verbal prin care a aplicat şoferului sancţiunea avertismentului, a încercat să-i ofere agentului de poliţie ‘drept mulţumire’ o sumă de bani. După ce poliţistul a refuzat primirea sumei de bani, inculpatul i-a promis reparaţii la service-ul auto pe care îl deţine”, arată anchetatorii.

Discuţiile cu inculpatul au fost înregistrate prin intermediul dispozitivului body cam din dotarea agentului de poliţie, acestea fiind folosite ca mijloace de proba în reţinerea situaţiei de fapt.

În acest caz, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu privire la săvârşirea infracţiunii de dare de mită, stabilind o pedeapsă de 1 an şi 4 luni de închisoare cu suspendarea executării acesteia pe un termen de supraveghere de 2 ani, arată sursa citată.

Un șofer drogat a oferit 200 de euro ca să scape de dosar penal

De asemenea, ofiţeri de poliţie din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Braşov au fost sesizaţi, marţi, de un agent de poliţie rutieră din cadrul Poliţiei Oraşului Râşnov cu privire la faptul că un şofer care a fost depistat pozitiv cu substanţa psihoactivă cannabis i-a oferit o sumă de bani cu titlu de mită pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu.

„În fapt, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe DN 73 A, în urma testării, agentul de poliţie l-a depistat pe conducătorul auto pozitiv cu substanţa psihoactivă cannabis, iar acesta i-a promis suma de 200 de euro agentului constatator pentru ca cel din urmă să nu-i întocmească dosar penal pentru conducere sub influenţa substanţelor psihoactive. Agentul de poliţie a refuzat suma de bani sesizând de îndată Serviciul Judeţean Anticorupţie Braşov”, arată SJA Braşov.

Persoana în cauză a fost condusă la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită, context în care aceasta a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţie cu procurorul de caz.

 

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI