Administrația Națională de Meteorologie a emis trei avertizări valabile în perioada următoare.
Pentru intervalul 6 iulie, ora 10.30 – 7 iulie, ora 12.00, a fost emis un cod galben de val de căldură și disconfort termic ridicat.
Sunt vizate județele Vaslui, Vrancea, Galați, Prahova, Buzău, Brăila, Ialomița, Giurgiu, Călărași și Bucureștiul.
În intervalul menționat valul de căldură se va menține local în Muntenia și în jumătatea de sud a Moldovei, unde disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 34 și 37 de grade.
Pentru același interval a fost emis și un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată.
În centrul, nordul și nord-estul țării, apoi și în sud și est, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice și pe arii restrânse vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 25…40 l/mp.
Cod portocaliu de furtună
În același timp, pentru intervalul 6 iulie, ora 12:00 – 7 iulie, ora 12:00, ANM a emis o avertizare cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, cantități însemnate și vijelii.
În jumătatea de nord a Moldovei, local în Transilvania, Muntenia și nord-estul Olteniei vor fi averse torențiale, vijelii (rafale de peste 70…80 km/h), frecvente descărcări electrice și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși local 35…40 l/mp și pe arii restrânse 50…80 l/mp
Sursa: Libertatea Zilei