Fenomenul mamelor minore este unul cronicizat în România, susţin reprezentanţii organizaţiei Salvaţi Copiii, fiind afectate în principal fetele cu acces îngreunat la educaţie şi sănătate şi care devin mame fără a fi pregătite fizic, emoţional şi social.
Peste 700 de adolescente din judeţul Iaşi au devenit mame în anul 2020, potrivit organizaţiei Salvaţi Copiii, în timp ce în România unul din zece nou-născuţi provine din mame adolescente.
Pentru îmbunătăţirea stării de sănătate şi a situaţiei sociale a gravidelor şi mamelor vulnerabile din zonele rurale din judeţul Iaşi precum şi a copiilor acestora, Organizaţia Salvaţi Copiii a derulat programul Sănătatea mamei şi a copilului, una dintre localităţile vizate fiind Mironeasa.
Potrivit reprezentanţilor organizaţiei Salvaţi Copiii, cea mai mare parte a populaţiei din comuna ieşeană Mironeasa a absolvit cel mult gimnaziul, îşi câştigă existenţa din agricultură şi locuieşte în condiţii precare în locuinţe supraaglomerate şi nu are acces la apă curentă sau la curent electric.
De asemenea, controlul gravidelor în timpul sarcinii este foarte scăzut din cauza accesului limitat al fetelor şi femeilor la servicii medicale, dată fiind lipsa resurselor financiare precum şi distanţa mare faţă de primul spital. Localitatea se află la o distanţă de 40 de kilometri faţă de Iaşi.
Specialişti ai Organizaţiei Salvaţi Copiii alături de medici voluntari din cadrul Asociaţiei Caravana cu Medici Filiala Iaşi s-au deplasat în comuna Mironeasa pentru a oferi servicii medicale, sociale şi educaţionale pentru mame, gravide, gravide minore şi copii până în cinci ani.
În spaţiile puse la dispoziţie de Primăria Mironeasa, fetele şi femeile vulnerabile din comunitate au fost consultate gratuit şi au beneficiat de recoltări, ecografii de sân, ecografii transvaginale, ecografii abdominale şi sesiuni de informare cu privire la sănătatea în timpul sarcinii şi îngrijirea nou-născutului.
S-au implicat voluntar medici specialişti şi rezidenţi în radiologie, imagistică medicală şi obstetrică ginecologie de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe „Sf. Spiridon” Iaşi şi Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie Cuza Vodă Iaşi.
„Fenomenul mamelor minore este unul cronicizat în România, despre care vorbim statistic, an de an. Dar aici nu e vorba despre statistică, ci despre copile care de multe ori au acces îngreunat la educaţie şi la servicii medicale şi care devin mame fără a fi pregătite fizic, emoţional şi social. Salvaţi Copiii România lucrează direct în comunităţile vulnerabile, mergem acolo cu medici, voluntari şi asigurăm monitorizarea medicală pentru fetele şi femeile vulnerabile”, a declarat Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv Salvaţi Copiii România.
Unul din zece nou-nӑscuţi din România provine din mame adolescente, potrivit datelor statistice. Astfel, dintre cele 198.302 de naşteri înregistrate în România în 2020, 731 provin de la fete sub 15 ani şi 17.366 de la adolescente cu vârsta între 15-19 ani.
Judeţul Iaşi ocupă a patra poziţie pe ţară, cu 719 adolescente care au devenit mame în 2020.
În Uniunea Europeană, aproape 30 la sută din mamele minore (sub 18 ani) provin din ţara noastră, respectiv 8.276 din 29.505, la nivelul întregii Uniuni Europene.
Până în prezent, Salvaţi Copiii România a lucrat în 64 de comunităţi rurale defavorizate, din 16 judeţe, cu 74.880 de mame, gravide şi copii până în cinci ani.
„Caravana de control pentru fetele şi femeile din zonele rurale” ţinteşte un număr de aproximativ 2.500 de fete şi femei vulnerabile din zonele rurale defavorizate din trei judeţe din România, Iaşi, Braşov şi Constanţa.
Sursa: Mediafax