Sorin Cîmpeanu: În 2027 cel mai devreme putem să avem un examen de Bacalaureat radical schimbat

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, că abia în 2027 cel mai devreme putem să avem un examen de Bacalaureat radical schimbat,

”Nu poţi să schimbi disciplinele din mers. Atunci când vom avea adoptat proiectul de lege care implementează concluziile România Educată, vom anunţa acest lucru şi în 2027, cel mai devreme, putem să avem un examen de Bacalaureat radical schimbat, după ce cei care intră în liceu ulterior apariţiei legii, vor cunoaşte foarte bine la ce discipline trebuie să se concentreze”,  spus ministrul.

Sorin Cîmpeanu a completat: ”Le spun de pe acum că îmi doresc să se concentreze pe toate disciplinele din trunchiul comun, absolut toate şi să îşi poată dovedi competenţe minime, de bază, la fiecare din disciplineze din trunchiul, comun. Dar asta începând din 2027, dacă vom reuşi să adoptăm noua lege a învăţământului preuniversitar”.

Despre stadiul legii, ministrul a afirmat că planurile cadru de liceu, indiferent de adoptarea noii legi, vor trebui să fie disponibile  începând cu septembrie 2023.

”Se lucrează, pentru a avea o reformă reală, o schimbare reală de fond a planurilor cadru şi a curricum-ulilor din spatele planurilor cadru, am spus că am putea avea un mare ajutor dacă vom avea legea România Educată adoptată. Dar chiar şi aşa, se lucrează în acest moment la reforma planurilor cacdru de liceu şi la revizuirea planurilor cadru pentru gimnaziu şi primar”, a mai spus ministrul Educaţiei.

Sorin Cîmpeanu a mai explicat că ”a primit peste 10.000 de observaţii critice legate de actualele planuri cadru. ”Atunci în decembrie 2020 am spus stop, dacă asta este situaţia, atunci ne propunem septembrie 2023 să intrpm cu planuri cadru noi de liceu, cu adevărat noi şi schimbate”. 

 

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI