Poliţia de Frontieră anunţă că 6.747 de cetăţeni ucraineni au intrat luni în România, în scădere cu 11,7% faţă de ziua precedentă. De asemenea, peste 34.500 de ucraineni au intrat în România în perioada pre-conflict.
”În data de 02.05.2022, în interval de 24 de ore, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 80.640 de persoane, dintre care 6.747 de cetăţeni ucraineni (în scădere cu 11,7% faţă de ziua precedentă). Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 3.423 cetăţeni ucraineni (în scădere cu 11,7%), iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 1.199 cetăţeni ucraineni (scădere cu 33,2%).”, a transmis marţi Poliţia de Frontieră.
De la declanşarea acestei crize (24.02.2022), până la data de 02.05.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 843.268 cetăţeni ucraineni. De asemenea, începând cu data de 10 februarie 2022 (perioadă pre-conflict), au intrat în ţară noastră 877.797 ucraineni.
În continuare, controlul de frontieră la intrarea în România prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare.
”Măsuri de întărire a dispozitivului de supraveghere a frontierei au fost dispuse şi la graniţa terestră, fiind suplimentate echipajele care derulează misiuni în zonele de responsabilitate. Se acţionează în sistem integrat cu celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu, în vederea unui schimb operativ de date şi informaţii, precum şi de adoptare în comun a măsurilor necesare pentru gestionarea cazurilor apărute”, a ma transmis instituţia citată.
Sursa: Libertatea Zilei