Preşedintele Senatului, Florin Cîţu a afirmat, marţi, la Senat, întrebat despre vizita oficială pe care preşedinţii celor două Camere ar urma să o efectueze la Kiev, în Ucraina, că este o vizită care va fi la un moment dat şi că detaliile vor fi date la momentul oportun.
Preşedintele Senatului a afirmat că este în lucru o vizită pentru Kiev.
”Aşa cum am spus şi acum o săptămână, vă spun şi acum, vom da detaliile atunci când le avem. Este o vizită care va fi la un moment dat”, a spus Florin Cîţu.
Vizita, care are loc ca urmare a invitaţiei adresate de preşedintele Radei Supreme a Ucrainei, Ruslan Stefanchuk, va fi una desfăşurată preponderent în teren şi va cuprinde mai multe zone afectate de război, inclusiv zone în care armata rusă a comis atrocităţi, au transmis săptămâna trecută Camera Deputaţilor şi Senatul.
Preşedintele Camerei Deputaţilor ar putea susţine un discurs în Rada Supremă ucraineană.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat, la DcNews, că va merge în vizita oficială din Ucraina împreună cu preşedintele Senatului, Florin Cîţu. El a arătat că este în propunerea de calendar şi o întâlnire cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski şi crede că se va concretiza şi această întâlnire. De asemenea, el a precizat că vor avea şi deplasări în zone de conflict şi zonele cele mai afectate de război.
La rândul său, preşedintele Senatului Florin Cîţu a precizat că la vizita sa în Ucraina, pe 27 aprilie, va prezenta în Parlamentul ucrainean sprijinul oferit de către poporul român. Liberalul a adăugat că Ucraina trebuie să primească toată susţinerea de care are nevoie pentru a lupta împotriva Rusiei şi pentru a câştiga acest război.
Sursa: Mediafax