Lumina Sfântă de Paște, considerată un miracol al ortodoxiei, va fi adusă sâmbătă seara de la Ierusalim

Biserica Ortodoxă Română transmite că Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seara, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie și va fi oferită, ca întotdeauna, delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional Henri Coandă din București.

Biroul de presă al Patriarhiei Române a informat că centrele eparhiale, prin protopopiate vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii, potrivit Digi24.

De asemenea, în aceeași seară între orele 19:30 – 20:30, va avea loc pe Colina Bucuriei procesiunea primirii Sfintei Lumini de către Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Tradiţia aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim a fost inaugurată de Patriarhul Daniel în anul 2009.

Lumina Sfântă este considerată un miracol al ortodoxiei. Aceasta se aprinde anual, în Sâmbăta Mare, după ora 12:30, în timpul slujbei Vecerniei, deasupra Sfântului Mormânt.

Se spune că focul care aprinde lumânările coboară din cer și este considerat cel mai vechi miracol din lumea creștină. Acesta a fost pentru prima oară documentat în anul 1106.

Patriarhul grec al Ierusalimului intră în Biserică după ora 12 și începe tradiționala procesiune care presupune înconjurarea de trei ori a Sfântului Mormânt. O altă etapă a ceremonialului este cea reprezentată de intrarea în Mormânt, care se petrece abia după ce ia patru mănunchiuri de câte 33 de lumânări fiecare.

Alături de Patriarh, în Sfântul Mormânt intră și reprezentantul armenilor, care are dreptul să stea în „încăperea îngerilor”, în esență o anticameră a Sfântului Mormânt, de unde îl urmărește pe Patriarh.

Totodată, o altă etapă este cea în care Patriarhul citește în genunchi rugăciunea specială și îl roagă pe Iisus Hristos să dăruiască Lumina ca binecuvântare și sfințire pentru oameni.

Ceremonia este încununată de momentul în care Patriarhul iese din Sfântul Mormânt și începe să împartă Lumina Sfântă către enoriași.

 

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI