Pelé, fostul fotbalist brazilian în vârstă de 81 de ani, este internat de luni la Sao Paulo.
Acesta urmează un tratament pentru cancerul de colon descoperit în septembrie anul trecut, a anunţat marţi instituţia medicală care îl tratează.
Starea de sănătate a „regelui” Edson Arantes do Nascimento este „bună şi stabilă şi este de aşteptat să părăsească spitalul în zilele următoare”, a spus Spitalul Albert Einstein, într-un comunicat.
Fostul fotbalist în vârstă de 81 de ani, de trei ori câştigător al Cupei Mondiale cu Brazilia (1958, 1962, 1970), a fost internat în spital pe 13 februarie, pentru a continua tratamentul pentru o tumoră de colon depistată în septembrie anul trecut. El a fost externat la 27 februarie.
Pe 4 septembrie 2021, Pelé a fost operat în acelaşi spital pentru a elimina o tumoare de colon depistată în timpul examinărilor de rutină. Apoi a stat zece zile într-o secţie de terapie intensivă, înainte de a reveni pentru scurt timp, din cauza dificultăţilor de respiraţie. El fusese din nou internat timp de două săptămâni în decembrie pentru chimioterapie.
Starea de sănătate a lui Pele a fost fragilă în ultimii ani, cu mai multe internări. În 2019, a fost internat la Paris şi apoi transferat la Sao Paulo pentru pietre la rinichi.
Sursa: Libertatea Zilei