Virgil Popescu, chemat în Parlament de către USR. Drulă: Trebuie să plece

USR a reluat solicitarea de chemare a ministrului Energiei, Virgil Popescu, în Parlament, pentru a da explicaţii pentru modul modul dezastruos în care a gestionat multiplele crize din domeniul energiei, în condiţiile în care se află de trei ani în fruntea ministerului. Solicitarea a fost depusă luni la Biroul Permanent din Camera Deputaţilor.

Cătălin Drulă, preşedintele interimar al USR, a subliniat faptul că Virgil Popescu trebuie să plece din funcţie.

“Energie, un dezastru. Un dezastru pe zona de carburant, un dezastru pe zona de gaz, un dezastru pe zona de energie electrică. O să îl chemăm din nou în Parlament pe Virgil Popescu. Vă aduc aminte ceva: omul ăsta, Virgil Popescu, este ministru al Energiei în al treilea an acum. În general vorbim în aceste guverne de miniştri care sunt de trei luni în funcţie, ce să facă şi ei, săracii, nu au aflat pe unde este uşa acolo. La Virgil Popescu vorbim de trei ani, trei ani în care nu a fost în stare să dea Legea offshore, trebuia să găsească o simplă formulă de taxare corectă care să stimuleze investiţiile şi să scoatem gazul din Marea Neagră.

De centrala de la Iernut de câţi ani auzim? De trei ani, cel puţin, auzim că trebuie să fie gata. Avem 10 miliarde de euro pentru care nu are ghidurile de  folosire pentru investiţii în producţia de energie. Avem nevoie de gaze, avem nevoie de energie electrică, avem nevoie de încurajarea pieţei. În loc de asta, vin cu o schemă greşită din start de plafonare, care plafonează la producător, adică şi dacă cineva ar vrea să intre pe piaţă, dacă pui mercurialul la preţuri la producător, descurajează investiţiile. Companiile care ar trebui să producă pentru România, le-au politizat de sus până jos. Ăsta este un om care trebuie să plece, trebuia de mult să plece şi nu este singurul din acest guvern”, a declarat Cătălin Drulă, potrivit unui comunicat de presă al USR.

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI