Fostul lider ATP, sârbul Novak Djokovici, va reveni în circuit la turneul de la Monte Carlo, programat în perioada 9-17 aprilie.
Potrivit Le Figaro, prezenţa lui Djokovici a fost confirmată la turneul la care vor mai fi prezenţi şi spaniolul Rafael Nadal sau grecul Stefanos Tsitsipas, deţinătorul trofeului.
El s-a impus la Monte Carlo în 2013 şi 2015, iar anul trecut a fost eliminat în turul trei de Daniel Evans.
Sârbul s-a retras de la turneele Masters 1.000 de la Indian Wells şi Miami, din cauza regulilor SUA de intrare în ţară pentru cetăţenii străini nevaccinaţi.
Djokovici, fost lider ATP, care nu s-a vaccinat împotriva Covid-19, a fost expulzat din acest motiv din Australia, unde ar fi trebuit să participe la primul grand slam al anului.
Autorităţile americane nu permit intrarea în SUA a persoanelor străine nevaccinate, dar sârbul spera că restricţiile puse în aplicare pentru combaterea coronavirsului vor fi relaxate.
Sursa: Libertatea Zilei