Țara care de luni redeschide granițele pentru turiști

Australia primeşte de luni turiştii internaţionali, după aproape doi ani în care graniţele au fost închise din cauza pandemiei de Covid-19. De luni, vor putea intra în țară călători pentru agrement şi mai mulţi călători în interes de afaceri.

Turiştii complet vaccinaţi nu vor fi nevoiţi să intre în carantină, dar cei care nu au primit două doze vor avea nevoie de o scutire de călătorie pentru a intra în ţară şi vor fi supuşi cerinţelor de carantină de stat şi de teritoriu.

Australia a luat această decizie bazându-se pe rata ridicată de vaccinare și pe numărul infectărilor care este în scădere, transmite Reuters, citată de News.ro.

”Aşteptarea s-a încheiat”, a declarat prim-ministrul Scott Morrison duminică, la Aeroportul Internaţional Melbourne.

Deschiderea Australiei pentru turişti este cel mai clar exemplu de până acum al trecerii guvernului de la o abordare strictă de zero-Covid la a trăi cu virusul şi a vaccina publicul pentru a minimiza decesele şi bolile grave.

Cele mai multe dintre cele 2,7 milioane de infecţii cu coronavirus din ţară au avut loc de când a apărut varianta Omicron, la sfârşitul lunii noiembrie.

Dar cu una dintre cele mai ridicate rate de vaccinare din lume, cu peste 94% dintre persoanele cu vârsta de cel puţin 16 ani care au primit două doze, au existat puţin sub 5.000 de decese, o fracţiune din ratele observate în multe alte ţări dezvoltate.

Duminică, ţara a înregistrat peste 16.600 de cazuri de coronavirus, înainte ca toate zonele să fi fost raportate, şi cel puţin 33 de decese, în principal în cele mai populate trei stat, New South Wales, Victoria şi Queensland.

 

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI