Un preot din Cluj dă de pământ cu ÎPS Teodosie: Este primul episcop român ortodox de cancan

Preotul clujean Dinu Criste critică faptele şi spusele arhiepiscopului Teodosie, despre care spune că a făcut mereu opinie discordantă mai mereu cu Patriarhia fără ca cineva să-l pună la punct. Acesta îi atrage atenţia lui ÎPS Teodosie că nu are consilieri inspiraţi.

 „Diavolul se-mbracă de la Prada, Teodosie se încalţă de la Prada. Dacă eşti un simplu preot şi nu ai «spate» «tot ce vorbeşti sau faci poate fi folosit împotriva ta», cum zice statul american prin gura poliţistului  atunci când îi pune cătuşele unui presupus infractor. Eşti dus în faţa unui tribunal bisericesc şi, după caz, executat sau graţiat (rareori). Dar dacă eşti Teodosie de la Tomis poţi spune şi poţi face orice fără să dai cuiva socoteală.   Nu de 3 zile încoace ci de ani de zile încoace gura nu-i mai tace şi nimic nu-i place, mai ales faptul că Patriarhia nu ridică, de dragul său, Arhiepiscopia la rang de mitropolie.

 «Episcop-jucător», Teodosie a făcut opinie discordantă mai mereu cu Patriarhia fără ca oficial, sau măcar off the record, cineva să-l pună la punct în numele “ascultării” faţă de ierarhia superioară. Nu ştiu cine îi face branding-ul personal, dar cineva l-a învăţat greşit că e important sa se vorbească cât mai mult despre tine, nu contează dacă de bine sau de rău”, spune Criste. 

„Primul episcop român ortodox de cancan”

Dinu Criste mai spune că prelatul a devenit „primul episcop român ortodox de cancan” şi a amintit declaraţiile de neînţeles ale lui ÎPS Teodosie despre femei.

„Consecinţele? Episcopul Tomisului a devenit primul episcop român ortodox de cancan. A intrat în lista scurtă a personajelor preferate de presa de scandal. Când ajungi să atragi atenţia unor persoane precum Oana Roman şi Iulia Badiu nu-i de bine. Acestea l-au luat în colimator pe IPS  pentru că şi-a permis să imagineze reglementări cu privire la drepturile femeii în biserică.  

Viziunea episcopului a enervat-o la culme pe Oana, aceasta acuzând tiparul pre-medieval în care acesta gândeşte despre femei. Imaginaţi-vă, cum Doamne, iartă-mă?, din greşeală sau intenţionat , IPS Teodosie s-a aşezat pe aceeaşi canapea în sufrageria cancanului românesc încadrat la stânga şi la dreapta de vrednicile Oana şi Iulia. Interesant e iarăşi cum un organ de presă bisericească cum e Radio Dobrogea a devenit furnizor de subiecte pentru presa de scandal.

   Dacă diavolul se îmbracă de la Prada, potrivit Iuliei Badiu, Teodosie se încalţă de la Prada. Şi despre Papa se spunea că poartă papuci roşii de la acelaşi brand dar presa semi-oficială a negat asta. Nu ştiu dacă Teodosie se-ncalţă de la Prada, dacă da, să ne spună, mai important e încotro îl duc paşii pe Înaltul prelat.”

„Face ce dorește și ce poftește pentru că alții nu îi spun să tacă”

Dinu Criste aminteşte şi faptul că ÎPS Teodosie a decis să-l decoreze pe Victor Ciutacu, deşi jurnalistul s-a exprimat cu dispreţ la adresa religiei. Însuşi Ciutacu, spune Criste, ar fi surprins de decizia episcopului. Pentru a-şi întări spusele, Dinu Criste apelează şi la un citat din Ciutacu.

  „Ultima direcţie pare iarăşi gresită sau cel puţin excentrică. Iată faptele: episcopul Teodosie a decis de curând să îi atârne de grumaz lui Victor Ciutacu Crucea Dobrogeană pentru….. Aici m-am pierdut! Pentru ce?! Ciutacu zice că l-a sunat Înaltul să îi mulţumească pentru sprijinul acordat ortodoxiei pe timpul pandemiei. Nu sunt singurul consternat, chiar cel decorat e cel puţin nedumerit având  în vedere dosarul de presă pe acest subiect. Adaug un extras clarificator din opera mizantropului Ciutacu despre popi, gospodine şi despre Iisus pe care Teodosie nu doar că l-a înţeles pe dos ba mai mult l-a şi premiat:    «….popii moralişti şi pastoralele lor nesfârşite. Mă îngreţoşează gospodinele rumene şi reuniunile demonstrative ale familiilor în jurul meselor cu bunătăţi. Mă dor ochii de-atâta Iisus din Nazareth lăţit pe televizoare. Mă lasă rece apelurile şi îndemnurile de a fi mai bun. Allah akbar!»   Ce calcule face arhiepiscopul, nu ştiu. Cine îl sfătuieşte,nu ştiu, bănuiesc doar. Un lucru e clar şi se vede din spaţiu: Teodosie vorbeşte şi face ce pofteşte pentru că «alţii» nu-şi permit să-i spună să tacă”, a conchis Dinu Criste.

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI