Institutul „Marius Nasta” a primit o facturi uriașă la gaze! Manager: Spitalele vor intra în incapacitate de plată

Prețul uriaș al facturilor nu afectează doar clienții casnici, ci și instituțiile, inclusiv spitalele și școlile. Managerul Institutului „Marius Nasta” din București spune că unitatea sanitară a primit o factură la gaze pe luna ianuarie de 500.000 de lei.

Beatrice Mahler a avertizat că în viitor există riscul ca unele spitale să intre în capacitate de a plăti facturile.

 „Acum putem plăti facturile, că e o Hotărâre de Guvern care protejează spitalele în perioada stării de alertă, în perioada în care avem o confruntare cu situația pacientului COVID. Lucrurile sunt destul de delicate în viitor pentru că e extrem de importantă modalitatea de finanțare a spitalelor, care trebuie adaptată la prețurile reale pe care le presupun tratamentul și spitalizarea unui pacient. Ele nu au mai fost modificate din 2017.

Dacă mă refer la utilități, facturile la energie și gaze s-au dublat. Dacă ne referim la echipamente de protecție, în perioada pandemiei prețurile au crescut și de zece ori, dezinfectanții, practic tot ce e asistența pacientului ca și costuri pentru spital s-a dublat, triplat în ultimii doi ani.

E nevoie de o ajustare corespunzătoare și a plății pe care Casa de asigurări o face către spitale, altfel spitalele vor intra în incapacitate de plată”, a declarat Beatrice Mahler, la B1TV.

 

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI