Mai este valabil certificatul Covid cu 2 doze la intrarea în țară?

Certificatul verde cu o schemă completă de vaccinare este valabil în acest moment pentru cei care intră pe teritoriul României, chiar dacă au trecut mai mult de 9 luni de la ultima doză, anunță Ministerul Sănătății.

„În acest moment, NU a intervenit nicio modificare în ceea ce privește valabilitatea certificatului electronic COVID-19, la intrarea pe teritoriul național”, anunță un comunicat al instituției.

România este nevoită să-și adapteze legislația la cea europeană.

„După adoptarea de către Guvernul României a Deciziei (EU) 2021/1073 care vizează specificațiile tehnice de implementare a Regulamentului european 953/2021 , România va aplica aceleași reglementări cu celelalte state membre care recunosc certificatul de vaccinare doar după efectuarea dozei booster, dacă de la încheierea schemei de vaccinare complete au trecut mai mult de 270 zile”, potrivit comunicatului.

În ceea ce privește utilizarea certificatului electronic COVID-19 la nivel național, aceasta va fi reglementată prin Hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, mai spune Ministerul Sănătății.

Comisia Europeană a decis pe 21 decembrie ca certificatul verde european să aibă o perioadă de valabilitate de maxim 9 luni dacă persoana nu are doza de rapel (booster) de vaccin anti-Covid-19. Astfel, statele membre vor trebui să se conformeze cu aceste reguli pentru a permite călătoriile fără restricții în cadrul UE. Perioada de valabilitate se calculează de la ultima doză de vaccin.

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI