Mare atenție, șoferi! Unde vor fi montate cele 600 de radare fixe. Se va ști și cine nu are ITP

Începând din această lună, șoferii agresivi vor putea fi amendați. Codul Rutier va fi modificat printr-o decizie a Guvernului, a anunțat ministrul de Interne, Lucian Bode.

Lucian Bode a declarat că MAI va monta 600 de camere radar fixe pe cele mai aglomerate drumuri din țară: DN7, DN1 și Autostrada Soarelui.

Camerele costă 12 milioane de euro și fac parte din demersul instituției pentru a reduce accidentele de circulație cu 25% până în 2025.  

„Până la finalul lunii ianuarie ne propunem să adoptăm OUG, avem de altfel și reglementarea în abilitarea guvernului de a emite ordonanță pe această componentă. Conducerea agresivă, cu tot ce înseamnă regimul de sancțiuni, vom veni cu un proiect în acest an. Îl avem deja bugetat, de instalare a 600 de camere de monitorizare pe trei artere importante din România. Mă refer la DN1 – Valea Prahovei, DN 7 – Valea Oltului și A2 – București-Constanța.

400 din cele 600 de camere sunt moderne, au posibilitatea să citească numărul de înmatriculare și să transmită automat în dispecerat dacă nu are certificat, dacă are ITP”, a declarat ministrul de Interne, Lucian Bode, pentru Digi24.

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI