Guvernul anunță OFICIAL relaxarea restricțiilor

Guvernul a adoptat hotărârea cu noile măsuri de relaxare care urmează să intre în vigoare în România.

„Aceste măsuri trebuie să fie primul pas din parteneriatul populației și angajatorilor cu autoritățile. Consecințele pandemiei nu pot fi controlate mai bine dacât dacă există acest parteneriat. Această deschidere se datorează interesului ca în România viața să fie cât mai aproape de normalitate, dar nu putem ignora pericolul care urmează.

Sunt mulți care fac paralele cu măsurile de relaxare din cursul verii, care au fost luate pe un trend crescător constant. Acum suntem pe un trend descendent. Aceste reguli care par puțin mai relaxate trebuie respectate”, a afirmat Rafila la finalul ședinței de guvern.

Principalele modificări

  • eliminarea interdicțiilor de circulație a persoanelor;
  • creșterea intervalului orar în care este permisă desfășurarea activităților cu publicul pentru toți operatorii economici, inclusiv pentru competițiile sportive și activitățile cultural artistice între 05,00 -22,00;
  • eliminarea obligativității purtării măștii de protecție pentru toate spațiile publice deschise neaglomerate;
  • eliminarea restricțiilor referitoare la programul operatorilor economici de tipul restaurantelor și cafenelelor în perioadele 24.12.2021-25.12.2021 și 31.12.2021 – 01.01.2022;
  • permiterea accesului în cadrul operatorilor care comercializează produse nealimentare, centrelor și parcurilor comerciale, și pentru persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR sau antigen rapid;
  • permiterea cazării în structurile de primire turistice și pentru persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR sau antigen rapid;
  • permiterea accesului tuturor persoanelor în cadrul spațiilor de comercializare a produselor nealimentare, cu suprafața mai mică sau egală de 200 mp, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp/persoană.

 

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI