Când va fi sărbătorită Ziua naţională a înotului?

Legea care instituie Ziua naţională a înotului pe 19 iulie a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.

 „Ziua naţională a înotului va fi marcată de către Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern, de cluburi sportive/asociaţii şi membri afiliaţi prin participarea la evenimente şi programe cu caracter sportiv sau social, cu scopul de a informa şi de a promova importanţa practicării înotului pentru sănătatea oamenilor”, prevede legea promulgată de președintele Klaus Iohannis.

De asemenea, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, societatea civilă precum şi persoanele fizice sau juridice pot acorda sprijin material sau logistic în vederea organizării şi derulării în bune condiţii a manifestărilor consacrate acestei zile.

Pentru a creşte gradul de conştientizare cu privire la importanţa practicării înotului pentru sănătatea şi viaţa oamenilor, Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune vor difuza emisiuni de promovare a programelor şi evenimentelor dedicate acestei zile, mai indică legea promulgată de către şeful statului.

 

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI