Ludovic Orban spune că pe Klaus Iohannis îl vor ajunge “blestemele oamenilor pe care i-a trădat”

Fostul lider al liberalilor Ludovic Orban a afirmat, marţi, că pe preşedintele Klaus Iohannis îl vor ajunge “scrâşnelile din dinţi şi blestemele oamenilor pe care i-a trădat”, pentru că “nimeni nu scapă atunci când îşi bate joc de oameni”.

“Nu pot să mă abţin şi să spun câteva cuvinte despre chiriaşul de la Cotroceni. Oricât de multe ascunde, oricât de departe va sta de oameni, tot îl vor ajunge scrâşnelile din dinţi, sudalmele şi blestemele oamenilor pe care i-a trădat. Nimeni nu scapă atunci când îşi bate joc de oameni. Cu o cotă de încredere prăbuşită, fără niciun fel de legitimitate şi autoritate morală, Klaus Werner Iohannis încă îşi face planuri. Singurul plan pe care trebuie să şi-l facă este să-i slugărească cât mai mult pe PSD-işti, ca nu cumva să treacă suspendarea prin Parlament. Pentru că, dacă se va întoarce la popor, prin referendum de demitere, mandatul lui va înceta înainte de termen”, a declarat Orban, la sediul central al PNL, după ce şi-a dat demisia din partid.

În opinia sa, conducerea PNL s-a transformat ”într-o anexă a Cotrocenilor” şi, până la urmă, decizia de a nu se reface coaliţia de centru-dreapta după eşecul guvernului minoritar a fost tot a preşedintelui Iohannis, “care a impus celor care îl ascultă din conducerea PNL această variantă”.

“Klaus Iohannis are drept obiectiv să distrugă partidul care l-a scos preşedinte. Chiar dacă va reuşi să aducă sub nivelul mării încrederea în ceea ce a fost odată PNL, în ceea ce mă priveşte pe mine spun doar atât: PNL este acolo unde există oameni care cred cu tărie în valorile liberale, care respectă istoria şi realizările uriaşe ale înaintaşilor noştri din PNL. (…) Din ceea ce este astăzi sub sigla PNL n-a mai rămas decât o carcasă goală, populată de oameni în cea mai mare parte la nivelul vârfului partidului care nu fac altceva decât să întineze memoria înaintaşilor noştri. În toată acţiunea mea politică următoare voi fi un continuator al politicii PNL care a început în 1875. (…) Noi plecăm de la putere în opoziţie, suntem în situaţia în care preferăm să mergem în deşert decât să suportăm robia, în speranţa că, odată şi odată, vom găsi pământul făgăduinţei”, a spus Ludovic Orban.

El a susţinut că “Florin Cîţu nu mai este de facto preşedintele PNL” şi a acuzat că “permanent au fost presiuni şi oferte asupra fiecăruia dintre colegi”.

“Cîţu nu mai e de facto preşedintele PNL. De fapt, acest lucru a fost consfinţit printr-o decizie absolut caraghioasă şi care contrazice flagrant prevederile statutare atunci când au hotărât că nu mai conduce Cîţu negocierile. Conform prevederilor statutare, cel care conduce negocierile este preşedintele PNL. (…) Pentru mulţi dintre cei care l-au sprijinit, Florin Cîţu niciodată n-a fost preşedintele PNL, el a fost o unealtă care a fost folosită de Iohannis şi de alte agende colaterale pentru a mă schimba pe mine din funcţia de preşedinte. (…) Vinovăţia pentru această decizie mizerabilă de a readuce PSD-ul la putere nu o poartă doar cei care au votat ‘pentru’. (…) Am avut 17 preşedinţi de filiale care nu au fost prezenţi, printre care şi Raluca Turcan şi Dan Motreanu şi alţii, şi care, deşi aveau mandat să voteze împotriva alianţei cu PSD, au preferat să nu vină”, a argumentat fostul lider al PNL.

Orban a menţionat că majoritatea care se construieşte “prin aceasta alianţă contra naturii, prin aceasta monstruoasă coaliţie este o majoritate aproape copleşitoare” şi, de aceea, opoziţia va trebui să fie făcută cu foarte multă inteligenţă, utilizând toate pârghiile şi toate argumentele avute la dispoziţie”.

″În ceea ce priveşte şansele de supravieţuire a acestei coaliţii, ele sunt mai mari, pentru că cei doi care s-au prezentat la starea civilă, nu la biserică, au naşi puternici care, şi dacă o să certe între ei, şi o să se caftească, o să-i oblige să stea împreună, că dacă nu… Asta e!”, a concluzionat fostul premier.

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI