„Vax”, declarat cuvântul anului 2021 de către Oxford English Dictionary

„Vax”, termenul informal pentru vaccin sau vaccinare, a fost declarat cuvântul anului de Oxford English Dictionary (OED). Utilizarea cuvintelor legate de vaccinare a crescut în 2021, scrie BBC.

„Vax”, de la care s-a format o întreagă familie de cuvinte, a fost o alegere evidentă, deoarece a avut cel mai mare impact. A apărut cel puțin din anii 80, dar până anul acesta a fost destul de rar folosit.

În ceea ce privește cuvântul „pandemie”, utilizarea sa a crescut cu peste 57.000% anul acesta.

Fiona McPherson, editor la OED, a spus că „vax” a fost o alegere evidentă pentru că a avut „un impact izbitor”. „Datează cel puţin din anii 1980, dar potrivit datelor noastre a fost rareori folosit până anul acesta”, a spus Fiona McPherson.

Vax și vaxx sunt acceptate ca ortografie în ambele forme, dar cea cu un singur x este mai folosită.

Oxford Languages ​​și Collins își decid fiecare cuvântul anului.

Cuvântul câștigător la Oxford din acest an, vax, a fost înregistrat pentru prima dată în engleză în 1799, în timp ce derivatele sale au apărut pentru prima dată în 1800.

Toate aceste cuvinte provin în cele din urmă din cuvântul latin „vacca”, care înseamnă vaca. Potrivit OED, acest lucru se datorează muncii de pionierat a medicului și savantului englez Edward Jenner privind vaccinarea împotriva variolei folosind variola bovină – o infecție ușoară care apare la vaci – la sfârșitul anilor 1790 și începutul anilor 1800.

Oxford Languages a precizat că resursa sa lingvistică adună conţinut nou care este actualizat zilnic şi conţine peste 14,5 miliarde de cuvinte care sunt analizate.

Definiţiile Oxford English Dictionary pentru „vax” sunt:

un vaccin sau vaccinare; tratarea (cuiva) cu un vaccin pentru a produce imunitate împotriva unei boli, a vaccina;

vaxxie, o fotografie făcută în timpul sau imediat după vaccinare, mai ales împotriva Covid-19, şi distribuită online, un selfie de vaccinare;

anti-vax, opus vaccinării;

anti-vaxxer, o persoană care se opune vaccinării;

double-vaxxed, cel care a fost vaccinat cu două doze de vaccin.

 

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI