Rata de infectare în Capitală a ajuns, vineri, la 7,68 la mia de locuitori, anunță DSP București. În aceste condiții, în București măsura carantinei de noapte ar putea fi extinsă în fiecare zi a săptămânii.
Joi, rata de infectare în București a fost 6,64 la mie., iar urmă cu o lună era de 0,85 la mia de locuitori.
Carantina de noapte permanentă la peste 7,5 cazuri la 1.000 de locuitori
În toate localitățile unde incidența cumulată la 14 zile depășește 7,5/1.000 de locuitori se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 20:00-5:00, cu următoarele excepții:
- a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
- b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
- c) deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
- d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie;
Magazine închise seara – Se instituie obligația pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/ prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, să își organizeze și să își desfășoare activitatea în intervalul orar 5:00-22:00, în toate localitățile unde incidența cumulată la 14 zile depășește 7,5/1.000 de locuitori.
În intervalul orar 22:00-5:00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.
Măsurile ar putea fi impuse în urma unei ședințe a Comitetului pentru Situații de Urgență care ar putea avea loc vineri.
Sursa: Mediafax