Parchetul General a deschis dosar penal după ce senatoarea Diana Șoșoacă a blocat cu câteva zile în urmă accesul într-un centru de vaccinare din județul Iași.
„La nivelul Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, urmare a sesizării din oficiu a organelor de poliție precum și a formulării unei plângeri de către o instituție publică, a fost înregistrat la data de 9.09.2021 un dosar penal având obiectul la care faceți referire, în care se efectuează cercetări in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de zădărnicirea combaterii bolilor, prev. de art. 352 din Codul Penal și de tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 371 din Codul Penal”, se arată într-un comunicat al Parchetului General.
Un grup de protestatari antivaccinare condus de senatoarea Diana Șoșoacă a blocat accesul într-un centru de vaccinare deschis la sfîrșitul săptămânii trecute în comuna Răchiteni din județul Iași, aflată în scenariul roșu din cauza numărului mare de cazuri de COVID.
Sâmbătă, când a avut loc protestul, nu s-a vaccinat nimeni, potrivit directorului Direcției de Sănătate Publică din Iași, doctorul Vasile Cepoi.
„Jos masca! Jos masca! Jos mascarada! La pușcărie! Primarul la pușcărie! Fără vaccinare!”, a scandat senatoarea. Ea a transmis live pe Facebook protestul din comuna despre care susține că e circumscripția ei.
Sursa: Mediafax