Ce omagiu i s-a adus lui Ivan Patzaichin

O parte din faleza Dunării de la Brăila va fi denumită „Piaţeta Ivan Patzaichin”, în semn de omagiu pentru regretatul sportiv.

Piaţeta care va purta numele marelui sportiv este poziţionată pe faleza Dunării, în zona Bazei Nautice, între Portul de ambarcaţiuni şi Adăpostul Pescăresc aflat în construcţie, ce urmează să fie dat în folosinţă într-un viitor apropiat.

„Am luat decizia de a propune spre aprobare la şedinţa ordinară a Consiliului Local Municipal Brăila din luna septembrie, în memoria lui Ivan Patzaichin, ca un gest simbolic pentru un simbol al României şi un prieten al Dunării şi al Brăilei, pentru un sportiv şi un om uriaş, atribuirea denumirii „Piaţeta Ivan Patzaichin”, zonei de parcare a ambarcaţiunilor de mici dimensiuni de pe Faleza Dunării, situată între Portul de ambarcaţiuni şi Adăpostul Pescăresc”, a precizat primarul Marian Dragomir.

În anul 2013, Primăria municipiului Brăila a semnat un parteneriat cu Asociaţia „Ivan Patzaichin – Mila 23” pentru implementarea proiectul naţional „Descoperă ROWmania”, în vederea desfăşurării unui concurs de vâslit în canotci de 10+1 locuri, acţiune care a făcut parte dintr-o serie de evenimente organizate în oraşele străbătute de fluvii, râuri sau cu deschidere la lacuri.

Competiţia s-a desfăşurat de atunci an de an, până când a fost întreruptă din cauza pandemiei de coronavirus.

Marele sportiv a încetat din viaţă duminică, la vârsta de 71 de ani, din cauza unei boli incurabile.

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI