Emoții mari pentru Andreea Bănică, chiar de ziua copilului. Vedeta își va face o rinoplastie, pentru a-și rezolva deviația de sept. Este vorba despre o intervenție chirurgicală pe care a amânat-o timp de cinci ani, din cauză că s-a temut de bisturiu.
Problemele de respirație, care s-au acutizat însă în ultima vreme, au făcut-o pe artistă să nu mai aștepte nici o clipă și să intre pe mâna chirurgului.
„Urmează să fac o operație la care m-am gândit foarte mult timp și pe care nu aș fi vrut s-o fac vreodată. Nu mai respir bine, nu mă oxigenez bine, adică am o deviație de sept care nu mai poate fi amânată, că doar n-o să mă operez la 50 de ani. M-am hotărât s-o fac și o fac cât mai repede, așa că de pe 1 iunie încolo o să respir mult mai bine. Eu am probleme foarte mari, respir greu și dacă e frig, și dacă e cald. Nu suport nici aerul condiționat că mi se înfundă nasul. Pe lângă faptul că am o deviație de sept, am și cornetele mărite”, și-a anunțat Andreea Bănică, fanii de pe Instagram.
Cântăreața a descoperit că suferă de deviație de sept cu 5 ani în urmă, în urma unei investigații RMN.
„Deviația de sept am descoperit-o cu mult timp în urmă, pentru că mi-a ieșit pe un RMN pe care îl fac la șase luni, având un adenom hipofizar fac acest RMN. Atunci când l-am făcut prima oară, în urmă cu vreo 5 ani de zile, mi-a ieșit această deviație. Și tot mi-a ieșit de fiecare dată și tot bătea la ușă. Este un subiect delicat pentru mine, inițial trebuia să mă operez pe 24 iunie, însă doctorul m-a sunat și m-a întrebat dacă pot mai devreme. Când am auzit pe 1unie am avut un șoc! Am stat de vorbă cu Lucian și el a zis: <da, fă-o=”” cât=”” mai=”” repede!=”” te=”” susțin,=”” sunt=”” lângă=”” tine=””>. Până la urmă m-am hotărât. Mi-e frică, fraților! Mi-e frică”, a mai spus artista.</da,>